Reteta de ciorba cu mazare boabe si loboda, de post

Postat de vasimur in Mancaruri de post
14 Apr 2023 | 4454 vizualizari
Reteta de ciorba cu mazare boabe si loboda, de post

Îmi plac mult borșurile sau ciorbele de legume, fără carne și cu multă lobodă. În fiecare an pun lobodă la punguțe, în congelator, dar o prefer pe cea proaspătă. De data asta m-am hotărât să fac o ciorbiță de post, cu mazăre boabe, din conservă, cu lobodă și alte legume din cămară, cum ar fi: ceapă, usturoi, morcovi, pătrunjel și cartofi. Ciorba poate fi acrită cu suc de roșii, moare de varză sau borș sau puteți să o lăsați așa, ca să aibă dulceața dată de legume. Eu am acrit-o cu moare (zeamă de la varza murată).  Pentru Reteta de ciorba cu mazare boabe si loboda, de post sunt necesare urmatoarele ingrediente: mazare, morcovi, patrunjel, telina, ceapa, usturoi, rosii, cartofi, cimbru, loboda, marar.  

Ingrediente

  • Ingredientele pentru Reteta de ciorba cu mazare boabe si loboda, de post
  • 500 g mazăre boabe, din conservă (sau proaspătă)
  • 1-2 rădăcini de morcov
  • 1-2 rădăcini de pătrunjel
  • 1 bucată de țelină, mai mică (opțional)
  • 1 ceapă mai mare
  • 3-4 căței de usturoi
  • 1 ardei iute la servit (opțional)
  • 1-2 roșii proaspete sau pulpă de roșii, din conservă
  • 1-2 cartofi, de preferință roz (opțional)
  • 1 crenguță cimbru uscat sau proaspăt (opțional)
  • 1 legătură pătrunjel proaspăt, tocat
  • 1 legătură mărar proaspăt, tocat
  • o mână de lobodă proaspătă sau conservată
  • sare, după gust
  • piper, după gust
  • boia de ardei dulce sau iute, după gust (opțional)
  • 3-4 linguri de ulei, pentru sotat legumele

Mod de preparare

Iata cum se prepara Reteta de ciorba cu mazare boabe si loboda, de post

Curățăm ceapa, usturoiul, cartofii, morcovii, pătrunjelul și țelina și le spălăm bine. Spălăm și roșiile. Ceapa o tocăm mărunt, morcovii și pătrunjelul îi tăiem rondele (sau îi dăm prin răzătoarea mare sau mică, după preferință) iar țelina cubulețe mai mici. Tăiem roșiile și cartofii, cubulețe nu prea mari.

Sotăm ceapa și legumele (morcovul, pătrunjelul și țelina) la foc iute, în uleiul încins în prealabil, după care adăugăm roșiile și mai ținem pe foc doar până ce scade zeama lăsată de ele.

Într-o oală mare punem cca 4-5 l de apă, o înfierbântăm, după care adăugăm crenguța de cimbru, legumele sotate și cartofii și lăsăm la fiert cam o oră. Verificăm înțepând cu o furculiță, dacă legumele sunt fierte, sau gustăm.

Observație: Dacă mazărea boabe este din conservă, o punem să stea în apă rece cam 30 minute, ca să tragă gustul de conservant. Mazărea o vom pune numai după ce au fiert cartofii și celelalte legume, ca să nu se zdrobească și lăsăm doar un clocot-două, ea fiind deja prefiartă. Dacă mazărea boabe este proaspătă, o vom pune la fiert, odată cu cartofii sau o vom fierbe separat.

Când legumele sunt fierte, punem loboda tocată mărunt și moarea de varză și mai lăsăm un clocot-două. Oprim focul și asezonăm cu condimente, după gust și punem și usturoiul pisat (sau tăiat feliuțe subțiri), pentru un plus de savoare. Tot acuma punem și verdeața de pătrunjel și/sau mărar, tocată mărunt. Punem capacul și lăsăm puțin ca să se amestece aromele!

Eu am servit ciorbița cu ardei iute și mămăliguță.

Poftă bună!

Vezi si reteta de Ciorba de loboda cu costita afumata

 

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Reteta de ciorba cu mazare boabe si loboda, de post" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (9)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Mancare de ciuperci pleurotus cu praz

Postat de panacris

Mancare de ciuperci pleurotus cu praz

Prazul și ceapa se curăță, apoi se taie rondele și se pun la călit în puțin ulei și apă. Apoi se adaugă ardeiul kapia și ciupercile curățate și tăiate grosier. Se...

Citeste continuarea

Mancare de ciuperci in sos de rosii cu cartofi

Postat de rocsi_1612

Mancare de ciuperci in sos de rosii cu cartofi

Curatam ceapa, o spalam si o tocam marunt. Ardeiul rosu il taiem cubulete, iar morcovul il curatam si il facem rondele. Intr-o tigaie punem uleiul la incins, adaugam legumele pregatite si le...

Citeste continuarea

Comentarii

la 14.04.2023, 11:53
la 14.04.2023, 12:03
Mulțumesc, Vladimir!
la 14.04.2023, 22:56
la 15.04.2023, 07:58
la 15.04.2023, 08:12
Mulțumesc frumos!

Vezi toate comentariile (9)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking