Salată de fusilli cu cremwursti

Postat de panacris in Salate
30 Ian 2015 | 5245 vizualizari
Salată de fusilli cu cremwursti

Zilele trecute Zmeul cel mic și-a adus aminte că nu am mai mâncat de multișor, salată din paste cu diverse adaosuri:D Prima oară am descoperit-o la Billa, acum țșșșșpe ani când au venit în RO :D Acum dacă am primit un nou ajutor în familia Zmeilor, pâ SaladChef, (încă nu l-am botezat :D ), a trebuit să-l testăm. A trecut cu briou primul test ;) Meri, am ținut cont de tips-ul tău:D Inițial am vrut să fiu gentilă, dar în final i-am tras un dos de palmă zdravăn, ca să taie mai repejor:D Așa că spor la treabă! ;)

Ingrediente

Mod de preparare

Pastele se fierb conform indicațiilor de pe ambalaj, apoi se scurg și se pun la rece. Între timp se mărunțesc ardeii, curățați de semințe, tijele de țelină, cremwuștii și csolamade.

Ingredientele mărunțite se amestecă cu pastele într-un bol încăpător, după ce s-au înglobat, se adaugă maioneza și se amestecă ușor, până ce se omogenizează.

Se dă la rece cca. 30 de minute până ce se împreunează gusturile, apoi se servește în boluri încăpătoare, ornată cu fire de ceapă chives, oregano și semințe crude de floarea soarelui.

Spor și poftă bună! ;)

Daca ti-a placut reteta noastra "Salată de fusilli cu cremwursti" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (11)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Salata Caesar cu pui - Reteta gustoasa si satioasa

Postat de rocsi_1612

Salata Caesar cu pui - Reteta gustoasa si satioasa

Cum se prepara Salata Caesar cu pui - Reteta gustoasa si satioasa Spalati pieptul de pui si il stergeti cu niste servetele. Il taiati in doua, apoi fiecare jumatate o taiati in doua pe lungime....

Citeste continuarea

Salata de fasole boabe si piept de pui

Postat de Pungasa_Rogue

Salata de fasole boabe si piept de pui

Vinegreta: Se pun toate ingredientele intr-un borcan. Se pune capacul la borcan si se zbate pentru a se omogeniza continutul. Salata: Se pune fasolea intr-o sita si se clateste cu apa...

Citeste continuarea

Comentarii

la 30.01.2015, 19:46
Papa bun
la 30.01.2015, 20:04
Ce bine arata
la 30.01.2015, 20:07
la 30.01.2015, 20:07
la 30.01.2015, 20:24
delicioasaaaaaaaaaaaaa

Vezi toate comentariile (11)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking