Am cumpărat varza, ca în fiecare an, de la d-l Binder, care are o măcelarie bine garnisită, aici la München, dar oferă clienţilor şi produse "auxliliare". În toamna anului trecut, am surprins momentul când se pregătea pusul verzei la butoi şi m-am gândit cu plăcere cum o voi folosi. Carnea şi costiţa afumată tot d-l Binder mi le-o furnizat. În acest fel, am fost convinsă că am o costiţă afumată de-adevăratelea, nu mânjită cu ceva ce seamănă a fum....cum deseori se întâmplă la produsele industriale. (O, voi, cei care mai apucaţi produse autentice!...Nici nu ştiţi ce fericiţi sunteţi!).
Nu am desărat varza, dar puteţi să o faceţi, o lăsaţi atunci în apă, de seara până dimineaţa. Pentru că eu prefer sarmalele micuţe, am tăiat fiecare frunză în două, am îndepărtat nervurile şi am pregătit astfel mai multe jumătăţi de foi.
Am curăţat ceapa, am tocat-o şi am călit-o în untura topită. Am adăugat-o la carnea tocată, am pus piper, sare, boia, după gust, am adăugat orezul şi apa. Apa e importantă, ca să rămână umplutura pufoasă , mai ales când nu doriţi să folosiţi o carne grasă. Am frământat bine umplutura. Nu aveţi alternativă, trebuie să o frământaţi cu mâna. Bunica mea, învăţată de mama ei, zicea că trebuie să simţi orezul între degete când frămânţi, atunci e cantitatea potrivită. E greu...drept care puneţi 100 g , e bine aşa!
Am scos oala mea de tuci, cu fundul gros, am plasat în mijloc bucata de costiţă, am presărat nişte varză tocată, am început să rulez sarmalele şi să le aşez în oală, pe măsură ce le făceam. Cum le făceam? Ei bine....tinere domnisoare, va trebui să priviţi cum procedează mamele voastre...sau o fi existând o variantă video...eu iau un pic de umplutură, o pun pe frunză, îndoi o latură deasupra, rulez şi capătul celălalt şi îl îndes, în aşa fel, încât sarmaua în devenire să fie etanşă. La sfârşit, am mai presărat varză tocată, din inima căpăţânii, inimă care, în treacăt fie spus, e delicioasă şi crudă (delicioasă e şi zeama de varză,dacă-i preparată şi pritocită cum se cere, ehei!), şi am risipit printre sarmale câteva fire de cimbru. Am turnat cam două pahare de apă şi am lăsat sarmalele mele să fiarbă încetişor....vreo 2 ore.
Între timp, din ardei şi roşii, am meşterit un sos, condimentat cu sare şi piper. Am călit la foc mic ardeii tăiaţi cubuleţe şi roşiile, în niţel ulei. Am turnat sosul peste sarmale şi le-am dat la cuptor, 30-45 de minute, să prindă culoare. Vă amintiţi, acesta este sfatul Sandei Marin pentru multe mâncăruri. Aveţi grijă să nu le ardeţi !
Au ieşit bune şi au fost apreciate de musafirii mei. Le-am servit cu smântână. Şi, oh, da, cu...pâine proaspătă, doar cu pâine proaspătă! Fiindcă, în marele zor al pregătirilor, am uitat de mămăligă! (De turtă, ce să mai vorbim...). Vai mie! Cum am putut să uit de mămăligă?!
))
