Varză proaspătă călită şi cartofi noi prăjiţi

Postat de gratziela in Mancaruri de legume
21 Iun 2011 | 6289 vizualizari

Câtă fericire de când vara a sosit şi prin pieţele noastre. Parcă toate dorinţele mele sunt înghesuite în frunze parfumate de grădină proaspăt udată de lacrimile fericite ale cerului. Dorinţa de vară mă duce în plimbări prin piaţa bogată din cartier precum doamnele de altădată la Bulevard. Este cam ciudată comparaţia, dar aşa simt când intru în piaţa mea de cartier, bogată în culori, vie, fremătând de vise şi dorinţe atât de pământeşti. Ne cunoaştem şi ne salutăm cu zâmbete sincere, vânzătorul, cel care îşi aranjează cât poate de bine şi colorat taraba, si eu, cea care mă învârt de multe ori nehotărâtă ce vreau să cumpăr, dar în acele momente îmi încarc retina cu prospeţimea unor grădini visate şi dorite. De cele mai multe ori îmi fac meniul pe loc, în piaţa vie şi ademenitoare precum cântecul sirenelor în largul mărilor. Este mai incitant şi, trebuie să recunosc că îmi face chiar plăcere, surpriza meniului poate fi o aventură pentru mine şi familia mea. Îmi plac combinaţiile ad-hoc, şi, cu riscul de a eşua, încerc diferite amestecuri precum cel de azi, care, şi pe mine m-a surprins plăcut. Deci dacă ai încredere, încearcă, nu vei regreta:

Inapoi la reteta

Comentarii (40)

la 21.06.2011, 23:35
Frumoasa poveste....delicioasa varza
la 22.06.2011, 07:44
o minune de reteta din toate punctele de vedere
la 22.06.2011, 08:01
foarte buna
la 22.06.2011, 10:52
cat de minunat arata
la 22.06.2011, 20:19
abia asteptam sa citesc povestioara atasata retetei,o placere ca de fiecare data dar mancarica este deosebita
la 22.06.2011, 21:18
Multumesc RuxyRux, imi place foarte mult varza.
la 22.06.2011, 21:19
Multumesc AnaMaria7, este o reteta care se prepara foarte repede.
la 22.06.2011, 21:21
MotanLaOale, esti invitatul meu, impreuna ciu toti prietenii, la o farfurie de mancare si o gura de vorba!
la 22.06.2011, 21:25
Multumesc Diaconta, ca de obicei esti draguta, si ma bucur nespus daca iti place povestirea mea. Imi place sa leg un fel de mancare cu evenimente si vise pe care le are orice om, iar ceea ce avem in farfurie poate deveni un eveniment unic in fiecare zi de care ar trebui sa ne bucuram din plin, indiferent de suprarri si stresuri.
O zi buna la toti prietenii mei dragi!
la 22.06.2011, 21:27
Rocsi_1612, multumesc, dar este o mancare de post pentru cei care nu doresc sa manance carne, dar poate fi si o garnitura.
Imbratisari!
la 22.06.2011, 21:31
sunt intru totul de acord Gratziela o mancare ne poate incanta simturile si ne poate imbia la visare,la fel precum un peisaj frumos
o seara deosebita si tie
la 23.06.2011, 00:11
La multi aaaanii!!!
la 23.06.2011, 01:14
ce frumos povestesti retetele sunt o incantare iar papica tare gustoasa
La multi ani!!!multa sanatate si fericire
la 23.06.2011, 07:36
La multi ani fericiti si sanatosi !
la 23.06.2011, 08:28
La multi ani!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or