Ingrediente
- 1 vânătă medie
- 1/2 ceapă
- 20-25 ml ulei de floarea soarelui
- sare
- piper
- 4 roșii
- măsline (pentru decor)
Mod de preparare
Se spală bine vânăta, se șterge cu un prosop de bucătărie din hârtie, se înțeapă din loc în loc și se pune la copt în cuptor, pe o folie de staniol, la foc mediu.
Între timp, se spală roșiile, se șterg cu un prosop de bucătărie din hârtie, se decupează partea superioară (lăsând partea inferioară mai mare) după care se golesc de semințe. Se așează roșiile pe o farfurie, cu deschiderea în jos, pentru ca zeama adunată să se scurgă.
Ceapa se curăță, se spală, se șterge cu un prosop de bucătărie din hârtie și se taie fin, 1/2 din ea.
Când vânăta s-a copt, se scoate din cuptor, se curăță de pieliță, se lasă puțin la scurs într-o strecurătoare și apoi se toacă bine. Se adaugă ceapa tăiată fin, uleiul, încetul cu încetul, încorporându-se ușor și apoi se condimentează cu sare și piper, după gust.
Se umplu jumătățile de roșii cu salata de vinete și se decorează, după preferință cu: măsline, verdeață, gogoșari murați...
Daca ti-a placut reteta noastra "Aperitiv de post: rosii umplute cu salata de vinete" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (22)
|