Ciorba de legume, cu varza dulce

Postat de vasimur in Supe/Ciorbe
24 Oct 2019 | 366 vizualizari
Ciorba de legume, cu varza dulce

Toamna este sezonul verzei așa că m-am gândit la o ciorbă de legume cu varză dulce, acrită cu suc de roșii. Vă asigur că este foarte gustoasă, potrivită chiar și în zilele de post sau la dietă, având foarte puține calorii. Este o rețetă simplă, se prepară repede și fără prea mult efort. Personal o ador pentru că este foarte ușoară și răcoroasă! Mama mea obișnuia să facă ciorbă cu varză dulce și legume, dreasă cu multă smântână, fără să o mai acrească cu suc de roșii. Nouă ne plăcea deoarece era dulce (de la varză!) și foarte bună! Asta m-a inspirat și am improvizat această rețetă, de fapt o altă variantă a unei rețete mai vechi. Se poate prepara în orice sezon deoarece se găsește deseori varză dulce în supermarket. Din ingredientele de mai jos a rezultat o oală de 5 l cu ciorbă.

Ingrediente

  • 1 bucată varză albă proaspătă, mai mică (sub 1 kg)
  • 2-3 rădăcini de morcov
  • 1-2 rădăcini de patrunjel
  • 1 bucată mică de țelină (opțional)
  • 1-2 cepe mai mari
  • 1 ardei iute (opțional)
  • 1-2 roșii proaspete (opțional)
  • 500 ml suc de roșii
  • sare, după gust
  • piper măcinat, după gust
  • boia de ardei dulce sau iute, după gust (opțional)
  • cimbru proaspăt sau uscat (opțional)
  • 3-4 linguri de ulei (pentru sotat legumele)
  • 1 legătură de pătrunjel verde tocat (pentru servit)

Mod de preparare

Pregătirea legumelor. Spălăm varza și o tăiem fideluțe (julienne) sau o tocăm mărunt, cum ne place. Curățăm ceapa, morcovul, pătrunjelul și țelina și le spălăm bine. Spălăm și roșiile și le tăiem cubulețe nu prea mari. Dacă nu aveți roșii proaspete, nu-i nici o problemă! Puteți să nu mai puneți. Ceapa o tocăm mărunt (eu am folosit un chopper pentru legume!) iar rădăcinoasele le dăm prin răzătoarea mare sau mică, după preferință.

Sotarea legumelor. Turnăm uleiul într-o tigaie și îl încingem bine. Sotăm ceapa și legumele la foc iute, cam 5 minute după care adăugăm roșiile și mai ținem pe foc doar până ce scade zeama lăsată de ele. Amestecăm mereu ca să nu se ardă! Sotarea legumeleor le intensifică aromele iar morcovul dă o culoare deosebită ciorbei!

Observație: Mare atenție să nu ardeți legumele deoarece devin amare!

Pregătirea ciorbei. Într-o oală mare punem cca 4 l de apă, o înfierbântăm,după care adăugăm legumele sotate și lăsăm să fiarbă cam o jumătate de oră. Deoarece varza dulce fierbe mai repede decât celelalte legume, o adăugăm după aceea și mai lăsăm la fiert cam 15-20 de minute. Gustăm între timp ca să vedem dacă legumele și varza sunt bine fierte. La final adăugăm o crenguță de cimbru și sucul de roșii și mai dăm un clocot, cam 5 minute. Când este gata oprim focul, asezonăm cu condimente (sare, piper, boia), după gust și punem capacul. Dacă nu dorim ca ciorba să aibă un gust prea puternic de la cimbru, indepărtăm crenguța din ciorbă!

Eu am servit ciorba cu pătrunjel verde, tocat mărunt.

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Ciorba de legume, cu varza dulce" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (9)
Retete similare

Ciorba de praz

Postat de Pungasa_Rogue

Ciorba de praz

Prazul curatat de foi se spala si se taie bucati mari de 4-5 cm. Se inabusa, acoperind cratita cu un capac, in ulei, cu putina sare. Gogosarul se taie in doua, se curata de cotor si seminte si...

Citeste continuarea

Ciorba de perisoare

Postat de cristeena20

Ciorba de perisoare

Curatam legumele; morcovii ii razuim pe razatoarea mare ; ceapa o tocam fin; ardeiul il taiem fasii mici si subtiri (sa aiba forma ca si morcovii); cartofii ii razuim pe razatoarea mare; VArza se...

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

3.5L Digital HingedLid

- 14 %
349.99 lei
299.99 lei
PLATA IN RATE FARA DOBANDA
pana la 12 rate

Comentarii

la 24.10.2019, 18:44
la 24.10.2019, 19:12
la 24.10.2019, 19:26
Ce bine arata!
la 24.10.2019, 19:37
la 24.10.2019, 19:38
Wowww, ciorba asta îmi aduce aminte de prima mea cură de slăbire cu ciorbă de varză O săptămână, ciorbă de varză la fiecare masă

Vezi toate comentariile (9)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Fructe de mare
Slow Cooker
Retete diabetici
Multicooking