Conopida impanata cu cascaval, la cuptor

Postat de RODIMUR in Mancaruri de legume
23 Ian 2019 | 5574 vizualizari

Conopida este o legumă pe care am descoperit-o mai târziu (deși forma ei m-a fascinat dintotdeauna - francezii îi zic, pe bună dreptate ”chou fleur”) dar pe care am apreciat-o de îndată. Așa că am pregătit-o în fel și chip, iar de această dată am căutat în supermarket o conopidă mică și frumoasă, ca s-o fac împănată cu cașcaval, la cuptor. Am mai făcut conopidă împănată, dar cu jambon sau cu usturoi. Acum, însă, cașcavalul a fost pe primul plan, alături de conopidă. Dincolo de mirosul, mai puțin agreabil, pe care-l emană conopida fiartă, destul de repede, din cuptor a ieșit o minunăție, ca aspect și ca gust...

Ingrediente

  • 1 conopidă medie
  • 150 grame de cașcaval afumat
  • 100 ml de smântână grasă
  • 1 ou
  • 1 lingură de pesmet
  • unt pentru uns tava
  • sare

Mod de preparare

Conopida se curăță de foile groase și de cotorul de la bază și se spală bine sub jet de apă.  Se pune conopida la fiert cu apă rece și sare, pentru 8-10 minute, maxim.

Între timp se pregătesc celelalte ingrediente. O jumătate din cantitatea de cașcaval se taie felii subțiri, iar cealaltă se răzuiește pe răzătoarea mare.

Se amestecă smântâna cu un ou ”bătut” bine și cu puțină sare.

Se unge cu unt o tavă termorezistentă și apoi se presară o lingură de pesmet.

După cele 10 minute (maxim) se scoate conopida, cu grijă, din apa în care a fiert și se pune în tava termorezistentă. Mai întâi se pun 1-2 felii de cașcaval în partea scobită de la baza conopidei. Cu un cuțit cu lama subțire se crestează conopida pe alocuri și se împănează cu feliile de cașcaval.

Se toarnă smântâna amestecată cu ou peste conopidă și se presară cașcavalul răzuit.

Se dă tava cu conopida la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie și când este frumos rumenită (după aproximativ 20-25 de minute) se scoate din cuptor și se servește imediat. Cine vrea, poate servi conopida împănată cu 1-2 linguri de smântână, sau o poate servi ca garnitură, lângă o porție de friptură.

Daca ti-a placut reteta noastra "Conopida impanata cu cascaval, la cuptor" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (22)
Retete similare

Reteta de Orez cu legume la cuptor, rapid si gustos

Postat de susu

Reteta de Orez cu legume la cuptor, rapid si gustos

Cum se prepara Reteta de Orez cu legume la cuptor, rapid si gustos: Ceapa se taie o parte marunt si o parte solzisori dupa care se caleste impreuna cu usturoiul zdrobit, adaugam ardeiul taiat...

Citeste continuarea

Rosii prajite

Postat de caroline

Rosii prajite

In primul rand curatam rosiile de coaja si le tocam cu ajutorul robotului.Cine nu are robot de bucatarie da rosiile prin razatoare. Separat tocam foarte marunt si ardeii cu ceapa verde....

Citeste continuarea

Comentarii

la 23.01.2019, 21:10
Ce frumos s-a gratinat!
la 23.01.2019, 21:27
la 23.01.2019, 22:16
la 23.01.2019, 22:22
Da, e tare frumoasă, Merișor, conopida asta împănată... Mulțumesc frumos!
la 23.01.2019, 22:22
Mimi,

Vezi toate comentariile (22)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or