Se pune făina într-un vas și în mijlocul ei, drojdia fărâmițată, sarea, zahărul și cele două ouă. Lămâia se răzuie pe răzătoarea mică, pe toată suprafața vasului și se începe prepararea aluatului.
Se amestecă ingredientele din mijlocul vasului, până ce se dizolvă drojdia. Se toarnă lapte cald, puțin câte puțin și se încorporează făina. Se adaugă untul și se frământă aluatul până la uniformizarea aluatului, care trebuie să fie elastic și nelipicios.
Se acoperă aluatul cu un prosop curat și se lasă la căldură, ca să dospească, departe de curenții de aer rece.
Între timp se pregătește umplutura. Se amestecă bine brânza dulce de vaci cu oul, vanilia și zahărul, până ce acest ingredient din urmă se dizolvă complet. În funcție de densitatea umpluturii se adaugă 1-2 linguri de făină albă, în așa fel încât umplutura să fie bine legată și nu moale.
Când aluatul și-a dublat volumul, se pune pe planșeta înfăinată și se mai frământă puțin, cu făină suficientă, ca să mai cedeze din volum și să devină mai ferm, să fie mai ușor de prelucrat.
Se împarte aluatul în 16 bucăți din care se vor face niște biluțe.
Se ia prima biluță și se întinde o foaie ovală, de forma unei mâini, cu degetele întinse. Cu un cuțit, se crestează aluatul pentru a forma "degetele" acestei mâini din aluat și apoi se iau 1-2 lingurițe de umplutură și se pun în partea unde ar fi "încheietura mâinii". Se rulează aluatul, dinspre părțile laterale, mai întâi, pentru ca umplutura să nu se împrăștie și apoi înspre capetele "degetelor", care se vor poziționa frumos în jurul ruloului format (ca în pozele atașate).
Se pune pariziana într-o tavă prevăzută cu hârtie de copt și se continuă formarea celorlalte, până la epuizarea aluatului.
Se mixează bine un ou și se ung parizienele cu el, după care se presară semințe de susan.
Se dă tava la foc mediu, în cuptorul preîncălzit. Când parizienele s-au rumenit frumos, se scoate tava din cuptor și se oprește focul.
Parizienele sunt bune atât calde, cât și reci, simple, sau cu un pahar cu lapte.