Desert Portokalopita

Postat de RODIMUR in Prajituri
27 Ian 2018 | 7249 vizualizari
Desert Portokalopita

E vremea promoțiilor de portocale la găleată și pentru că nu pot mânca mai mult de una pe zi, iar în casă erau, la un moment dat vreo 9 kg, mi-am amintit că în copilărie am mâncat acasă, la părinții mei o prăjitură foarte aromată și bună, făcută din aceste însorite fructe mediteraneene. I-am telefonat mămicăi și am aflat că acea prăjitură aromată fusese făcută de Niki, mătușa mea, care este de etnie greacă și că era, de fapt, o plăcintă grecească din portocale, numită "portokalopita". Mămica spunea că mătușa mea folosise atunci smântână și ulei de floarea soarelui, pentru că pe vremea aceea nu existau la noi, în magazine, iaurt grecesc, nici ulei de măsline (nici măcar pentru grecii rătăciți în Moldova...!) Am mai așteptat două zile și am primit, în sfârșit rețeta, pe care am urmat-o întocmai, nu numai pentru că voiam să simt gustul de odinioară, ci pentru că mie mi se pare că uleiul de măsline este amar, nepotrivit pentru prăjituri. Ieri am făcut plăcinta și după ce am lăsat-o o noapte în sirop, la frigider, așa cum trebuie, am tăiat-o astăzi și gustând-o, m-am simțit asemeni lui Marcel Proust, plecat în căutarea timpului pierdut, după ce a simțit gustul madlenei... Eu am simțit gustul aromat al portocalelor aduse de pe meleaguri veșnic însorite și mi-am amintit de acei ani ai copilăriei, de neamuri și de prieteni... Este o plăcintă foarte dulce și însiropată, precum baclavaua. Mai precizez că am redus la jumătate cantitatea de ulei, pentru că mie mi se pare că acest ingredient face să scadă aluatul.

Ingrediente

  • Pentru blat:
  • 400 grame foi de plăcintă
  • 300 ml iaurt grecesc (smântână)
  • 5 ouă
  • 100 grame de zahăr tos
  • 100 ml ulei de măsline (floarea soarelui)
  • zeama de la o portocală
  • coaja rasă de la o portocală
  • 1 linguriță de extract de vanilie (2 plicuri de vanilie)
  • 1 praf de copt
  • 1 praf de sare
  • Pentru sirop:
  • 250 ml apă
  • 200 ml zeamă de portocale (cam de la 4 bucăți)
  • 250 grame de zahăr tos
  • coaja rasă de la o portocală
  • 25 grame de unt pentru uns tava de copt

Mod de preparare

Se decongelează foile de plăcintă, se desfac, se lasă la uscat, iar când sunt uscate, se sfărâmă în  bucățele.

Cele 5 portocale necesare pentru prăjitură se spală bine cu apă caldă și bicarbonat de sodiu, se clătesc cu apă rece și se șterg cu un șervet curat.

Iaurtul se amestecă bine cu praful de copt, într-un vas mai mare, pentru că se va activa și își va dubla volumul, până ce va fi încorporat în compoziție.

Se separă albușurile de gălbenușuri și se mixează cu sarea, până ce se fac spumă. Se adaugă zahărul, puțin câte puțin, vanilia (extract, sau praf) și apoi gălbenușurile, unul câte unul.

În iaurt se încorporează coaja rasă de portocală, uleiul, puțin câte puțin și apoi zeama de la o portocală. Se adaugă această compoziție la aceea cu ouă, se omogenizează, după care se încorporează puțin câte puțin foile de plăcintă uscate și fărâmițate, în așa fel încât să se umezească toate și să nu mai rămână fragmente uscate.

Se toarnă această compoziție într-o tavă unsă cu unt și se dă la cuptor, la foc mediu, timp de 40-45 de minute.

Între timp se prepară un sirop legat/consistent din 250 ml de apă și 250 de grame de zahăr. Când siropul este bine legat, se adaugă zeama de la 4 portocale (200 ml) și se mai fierbe încă 5 minute. La urmă se adaugă și coaja rasă de la o portocală, se oprește focul de la aragaz și se dă siropul la răcit.

Când plăcinta s-a rumenit frumos, se scoate din cuptor și se porționează imediat. Se toarnă siropul rece peste plăcinta fierbinte, după care se dă tava la răcit, căteva ore, chiar peste noapte, dacă este cazul.

Se servește a doua zi, decorată cu felii de portocale, cu nuci caramelizate, sau portocale confiate.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert Portokalopita" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (42)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Desert Portokalopita - placinta greceasca cu portocale si iaurt

Postat de oanapl

Desert Portokalopita - placinta greceasca cu portocale si iaurt

Se spală portocalele cu apă fierbinte. Se începe cu siropul pentru că acesta are nevoie de 8-10 minute de fierbere și trebuie să se și răcorească înainte de a fi turnat peste...

Citeste continuarea

Desert placinta greceasca cu portocale si iaurt - Portokalopita

Postat de merisor67

Desert placinta greceasca cu portocale si iaurt - Portokalopita

Foile de plăcintă le desfacem, le răsfirăm într-o tavă și le lăsăm la uscat, 2-3 ore la loc cald. La sfărâmăm, apoi, în bucăți mai mici, direct în tavă. Mixăm...

Citeste continuarea

Comentarii

la 27.01.2018, 20:14
Foarte buna si aromata!
la 27.01.2018, 20:19
Așa este, Ancutsa! E minunată!
la 27.01.2018, 20:22
la 27.01.2018, 20:26
Clemenkalopita nu ai?
la 27.01.2018, 20:28
Bună idee! Cu clementine...Să încercăm, cine știe, poate va fi și mai bună...

Vezi toate comentariile (42)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking