Desert prajitura cu blat de albusuri si crema de cacao si visine

Postat de RODIMUR in Prajituri
25 Mai 2018 | 4760 vizualizari
Desert prajitura cu blat de albusuri si crema de cacao si visine

Am pregătit această prăjitură pentru întâlnirea anuală de mâine, cu foștii mei colegi de liceu și mă bucur că a ieșit foarte bine, pufoasă, delicioasă și aspectuoasă, mai ales că prepararea ei a fost destul de ușoară.  Pentru blatul pufos am folosit albușurile rămase de la prepararea înghețatei, așa că nici n-a fost o prăjitură scumpă. Alături de Albă ca Zăpada (a cărei rețetă am postat-o aici, anul trecut) sper să fie o surpriză plăcută pentru dragii mei colegi, pe care abia aștept să-i revăd... Nu am socotit ca timp de preparare, orele în care prăjitura a stat la frigider, înainte de a fi tăiată.   Picnicul bucătărașilor!

Ingrediente

  • Pentru blat:
  • 8 albușuri
  • 8 linguri de zahăr tos fin
  • 6 linguri încărcate de făină
  • 1 praf de copt
  • 1 plic de vanilie
  • 1 praf de sare
  • coaja răzuită de la o lămâie
  • Pentru cremă:
  • 200 grame unt
  • 150 grame de zahăr pudră
  • 2 linguri de cacao
  • 150 grame de vișine din dulceață
  • Pentru glazură:
  • 100 grame de ciocolată menaj
  • 2 linguri încărcate de smântână grasă
  • Pentru sirop:
  • 50 ml de apă
  • 1 lingură încărcată de zahăr tos
  • esență de rom
  • Pentru decor:
  • nuci prăjite, sfărâmate

Mod de preparare

Mai întâi se face blatul (chiar cu o zi înainte). Albușurile se mixează bine cu praful de sare și când începe să crească frumos, se adaugă treptat: zahărul tos fin, vanilia, coaja răzuită de lămâie și la urmă, făina presărată "în ploaie".

Se toarnă compozița pentru blat într-o tavă dreptunghiulară cu dimensiunile de 22/30 cm și se dă la cuptor, la o temperatură medie, până ce se rumenește frumos. Se ia tava din cuptor, se lasă puțin să se răcorească blatul, după care se scoate, se pune pe un suport și se lasă să se răcească total, înainte de a fi tăiat și umplut cu cremă. Dacă este lăsat pentru a doua zi, se va acoperi, ca să nu se usuce.

Pentru cremă, se mixează mai întâi vișinele scoase din dulceață și scurse bine de sirop, după care se adaugă untul moale, scos din timp de la frigider. Se adaugă zahărul și cacaua și se mixează bine, până ce se topește complet zahărul. Se dă crema la frigider, să se întărească puțin, înainte de a fi întinsă pe blat.

Se face un sirop, ușor legat, din apă și zahăr și când s-a răcit se adaugă esența de rom. 

Când blatul s-a răcit complet se taie în două și se însiropează partea de blat care va sta la baza prăjiturii. Se unge blatul cu cremă, după care se acoperă cu cealaltă parte de blat, însiropată pe partea care se suprapune peste cremă.

Pentru glazură se topește ciocolata cu smântâna, la foc mic și se omogenizează. Se toarnă această glazură, fierbinte, peste prăjitură și se decorează cu nuci prăjite și fărâmițate.

Se dă prăjitura la frigider pentru câteva ore (chiar până a doua zi) după care se taie, în forma dorită, cu un cuțit cu lama subțire.

Prăjitura se ține la frigider, până la epuizare, pentru ca untul din cremă să nu se topească și să se altereze.

Daca ti-a placut reteta noastra "Desert prajitura cu blat de albusuri si crema de cacao si visine" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (30)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Desert prajitura cu visine si ciocolata

Postat de oanapl

Desert prajitura cu visine si ciocolata

Pentru blat, mixezi albușurile cu puțină sare până devin spumoase, apoi adaugi treptat zahărul măcinat amestecat cu zaharul vanilat. După ce ai adăugat jumătate din cantitatea de...

Citeste continuarea

Desert prajitura cu crema de biscuiti si lapte condensat

Postat de Constelatialeu

Desert prajitura cu crema de biscuiti si lapte condensat

Blat. Am folosit o tava cu dimensiunile de 36/23 cm, tapetata cu hartie de copt. Albusurile cu un praf de sare le-am mixat bine pana am obtinut o spuma tare. Margarina la temperatura camerei...

Citeste continuarea

Comentarii

la 25.05.2018, 07:31
Iti doresc momente placute alaturi de fostii colegi,draga Rodica! La cum arata prajitura,sigur ai sa-i impresionezi!
la 25.05.2018, 07:34
Mulțumesc frumos, Claudia! Sper și eu asta, pentru că are un gust foarte bun. Și imediat voi tăia și Alba ca Zăpada, să o pregătesc...
la 25.05.2018, 08:04
Servesc si eu !
la 25.05.2018, 08:07
Te servesc cu mare plăcere, Caroline!
la 25.05.2018, 08:13
Bunătate de prăjitură!! !

Vezi toate comentariile (30)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking