Îngheţată de caramel
Postat de anomisana in Dulciuri
4 Sep 2011 | 8121 vizualizari
Zilele astea vorbeam cu prietenul Liviu, care spre deosebire de mine are mult timp liber pe care şi-l dedică gătind bunătăţi pentru familie. Apoi face poze pe care mi le trimite mie, sa-mi facă poftă. De data asta vorbeam despre ingheţată şi-mi aduc aminte si-l întreb cum a ieşit îngheţata de caramel de care pomenise într-o discuţie anterioară. El mi-a zis că şi-a pierdut cheful şi nu a mai făcut-o. Aşa că mi-am zis să încerc să o fac eu. Cum se anunţa o seară de vineri petrecută cu fetele, am gândit că o îngheţată făcută în casă ar fi potrivită. Dimineaţă înainte de a pleca la lucru am preparat îngheţata şi l-am lăsat pe soţul meu să dea cu furculiţa în ea sa nu facă ace de gheaţă.