Oua in sos basquaise

Postat de RODIMUR in Mancaruri de legume
24 Oct 2020 | 2785 vizualizari
Oua in sos basquaise

Când am preparat zilele trecute sosul basquaise, am făcut-o pentru că voiam să savurăm o specialitate spaniolă specifică orașului Bilbao ( ”Piperade version Bilbao”). Sunt niște ouă servite în sos basquaise, cu cârnați (chorizo), un preparat simplu, dar gustos, al bucătăriei familiale basce, considerat un fel principal (așa l-am savurat și noi) sau un ”brunch” de duminică. Și pentru că l-am considerat un fel principal, am făcut câte două ouă, pentru fiecare, deși rețeta cu patru ouă este pentru patru persoane. Ouăle pot fi preparate direct în sos, la cuptor, dar cum asta durează cam mult, suntem sfătuiți să facem ouă poșate pe care să le adăugăm în sos, după ce a mai scăzut un pic în cuptor. În rețeta originală, decorul verde era asigurat de un ardei verde-verde, tăiat mărunt și presărat pe toată suprafața preparatului. Mie mi s-a părut că deja sunt destui ardei în sos, așa că am folosit pătrunjel tocat, mai ales că nici nu prea îmi place ardeiul gras crud. Bineînțeles, se recomandă folosirea unor ingrediente spaniole (brânză, chorizo) dar cum acestea nu sunt chiar întotdeauna la îndemâna noastră, am adaptat rețeta folosind ingrediente autohtone.

Ingrediente

  • 4 ouă
  • 80-100 grame de chorizo (cârnați condimentați)
  • 50 grame de mozzarella (cașcaval)
  • Pentru sos:
  • 2 felii de jambon
  • 1 ardei gras roșu
  • 1 ardei gras verde
  • 2-3 roșii coapte
  • 1 ceapă galbenă medie (cam 100 grame)
  • 2-3 căței de usturoi
  • 1 linguriță de boia de ardei iute
  • sare
  • piper
  • Pentru decor:
  • 1/2 ardei gras verde (pătrunjel tocat)

Mod de preparare

Se prepară sosul basquaise, după rețeta: 

https://www.bucataras.ro/retete/sos-basquaise-94055.html

Când sosul este gata, se toarnă într-un vas termorezistent (sau de ceramică) după care se dă la cuptor, pentru 10-15 minute, ca să mai scadă puțin.

Între timp se răzuiește cașcavalul și se prăjesc feliuțele de chorizo (cârnat) în puțin ulei și la foc mic. Când sunt gata, feliuțele se scot pe o farfurioară și se lasă în așteptare.

Când sosul a mai scăzut puțin, se scoate tava din cuptor și se fac patru adâncituri în care se pune cașcavalul răzuit. În fiecare dintre ele se pune câte un ou și apoi se dă tava din nou la cuptor. (Pentru că prepararea ouălor la cuptor durează mult, este mai ușor (și chiar recomandat) să se poșeze între timp și apoi să se adauge, gata preparate în adânciturile aplicate în suos și umplute cu brânză răzuită.

Se adaugă rondelele de chorizo (cârnat) și se decorează cu ardei gras verde, tăiat mărunt, sau cu pătrunjel tocat, așa cum am făcut eu.

Daca ti-a placut reteta noastra "Oua in sos basquaise" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (24)
Retete similare

Cartofi taranesti

Postat de caroline

Cartofi taranesti

Cartofii ii curatam de coaja, ii spalam si ii taiem cuburi. Ii punem la fiert in apa cu sare pentru 15-20 minute. Cand au fiert, ii scurgem bine de apa.  Separat ceapa curatata o tocam...

Citeste continuarea

Tocanita de galbiori cu smantana

Postat de panacris

Tocanita de galbiori cu smantana

Ciupercile se curăță și spală în mai multe ape, până ce se elimină toate acele de brad și eventualele insecte, apoi se toacă grosier. Ceapa galbenă, verde și usturoiul se...

Citeste continuarea

Comentarii

la 24.10.2020, 09:06
Mulțumesc frumos, Andra!
la 24.10.2020, 09:07
Mulțumesc frumos, VI!
la 24.10.2020, 09:45
Cred ca e o mancare tare buna!
la 24.10.2020, 09:46
Daaa, Mirela, a fost tare bun...! Merci...!
la 24.10.2020, 10:32

Vezi toate comentariile (24)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking