Mărturisesc că m-am folosit de ajutorul meu din bucătărie, Maricica bis, mașina de frământat și copt pâine. În recipientul masinii de pâine se pune apa, făina cernută, sarea, zahărul, uleiul și drojdia (Atentie! Păstrați această ordine daca vreți să crească aluatul!!!) Se programează aparatul pentru frământat, dospit și copt. Atenție ajutați aluatul cu puțină apă, făină sau ulei, ca să nu se lipească de pereții vasului, în primele 30 de minute, apoi lăsați mașina în pace, nu mai deschide-ți capacul, își face treaba singură.
Dacă nu aveți aparat, puneți într-un vas încăpător făina, în mijloc, faceți o groapă unde adăugați, apa călduță, sarea, zahărul și uleiul, apoi începeți să amestecați, adunând făina dinspre mijloc spre marigine, până ce încorporați toate ingredinetele într-un aluat lipicuos.
Apoi frământați, ușor dinspre margine spre interior, până ce obțineți un aluat elastic.
Sincer, nu vă va ieși din prima, dar orice învățătura are nevoie de exercițiu! ;)
Apoi formați pâinea, pe rotund sau lunguieț, o puneți într-o formă tremorezistentă, tapetată cu foaie de pergament și făină și o mai lăsați la dospit minim 30 minute.
Apoi o crestați cu un cuțit bine ascuțit sau mai bine cu o lamă de barberit, sterilă ;) și puneți pâinica la copt în cuptorul preîncins cca. 30 minute la 200 grade, apoi încă vreo 20 minute la 150 grade, până ce se rumenește.
Spor și poftă bună!