Ingrediente
- Pentru foi:
- 200 ml apă fierbinte
- 200 ml ulei
- 1/2 plic praf de copt
- sare
- făină
- Umplutura:
- 5 cartofi
- 1 carnat afumat
- 1 ficat de curcan
- 3 felii mezel (pastramă, muşchi)
- 1 ceapă
- 2 ouă
- 1 lingură cu pastă de tomate
- sare
- piper
- ulei
- Pentru uns:
- 1 gălbenuş
- 2 linguri de lapte
- sare grunjoasă
Mod de preparare
Se pregăteşte aluatul pentru cele două foi: se amestecă apa cu uleiul, sarea şi praful de copt, apoi se adaugă făină cât să obţinem un aluat nelipicios .Se lasă deoparte.
Pentru umplutură: se curăţă cartofii, se spală şi se taie cubuleţe micuţe. Se pun la fiert . Când sunt gata se scurg.
Ceapa se toacă mărunt şi se pune la călit în puţin ulei, apoi se adaugă şi mezelurile tăiate mărunt , la fel si ficatul de curcan. Se lasă câteva minute la foc potrivit amestecând continuu, apoi se adaugă pasta de tomate şi un pic de apă şi se lasă să fiarbă cam 10 minute. Se pun cartofii şi se amestecă. Se potriveşte gustul cu sare şi piper.
Din aluat se fac două foi, una mai mare şi una mai mică.Cu foaia mare se îmbracă tava tapetată cu hârtie de copt, ridicându-se un pic şi pe pereţii acesteia, se adaugă umplutura şi foaia a doua deasupra umpluturii. Se unge cu gălbenuşul frecat cu 2 linguri de lapte şi se presară un pic de sare grunjoasă. Se coace cam 30 de minute la foc potrivit.
Poftă bună!
Daca ti-a placut reteta noastra "Plăcintă cu cartofi" nu uita sa-i faci un review.
Retete asemanatoare
Comentarii (51)
|