Ingrediente
- 1 buc piept de pui dezosat
- 1 ardei gras galben
- 1 ardei gras rosu
- 1 ardei gras verde
- 200 g conopida
- 2 lg faina alba
- 2 lg ulei de floarea soarelui
- sare, piper dupa gust
- 100 ml apa
- 3 catei de usturoi
- 200 ml smantana pentru gatit
- paste fainoase (orice fel)
Mod de preparare
Se spala pieptul de pui, se sterge de apa apoi se feliaza in 6 bucati (mai groase decat pentru snitele). Se condimenteaza cu sare si piper apoi se tavalesc bucatile de carne prin faina alba.
Se pune uleiul la incins in tigaie. Se asaza bucatile de carne si se lasa sa se rumeneasca bine pe ambele parti apoi se scot pe o farfurie.
Ardeii se spala si se taie fasiute. In uleiul ramas in tigaie se pun ardeii si se lasa usor sa se caleasca. Conopida rupta bucatele se pune la fiert separat in apa cu sare. Cand este aproape fiarta se scoate din apa si se pune in tigaie, peste ardei. Se toarna apa, se amesteca si se lasa pana incepe sa fiarba. Se adauga si carnea si se lasa sa dea in cateva clocote, timp de 5 minute.
Se adauga smantana si se omogenizeaza. Se mai condimenteaza cu sare si piper dupa gust iar la final se adauga cateii de usturoi taiati rondele. Se mai lasa sa dea 2-3 clocote dupa care se stinge focul si se acopera tigaia.
Intre timp se pun si pastele la fiert, conform instructiunilor de pe ambalaj.
Se servesc pastele alaturi de carne si sosul de legume cu smantana.
Pofta buna!
Daca ti-a placut reteta noastra "Pui cu legume in sos de smantana" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (20)
|