Salata de boeuf, reteta traditionala pentru sarbatori in familie

Postat de RODIMUR in Salate
20 Noi 2017 | 17046 vizualizari

Salata de boeuf, reteta traditionala pentru sarbatori in familie Este o salată apreciată mult, nu doar la noi în casă și pe care o prepar la sărbătorile religioase mari (Crăciun, Anul Nou și Paște) la evenimentele importante din familie și chiar și atunci când vreau să le fac o surpriză copiilor, așa cum am făcut zilele astea, cu ocazia plecării la București. După cum îi spune și numele, salata de boeuf se prepară din carne de vită ("boeuf", în franceză) deși la francezi nu există o asemenea salată. Salata de boeuf a apărut la noi prin filiera rusă ("salata a la russe") care de fapt, nu conține carne, ci multe legume și mai ales cartofi. Există multe persoane care prepară această salată cu carne de pui, cu salam sau cu alte tipuri de carne. Îmi place inventivitatea culinară, dar salata de boeuf trebuie să fie neapărat din carne de vită, pentru că e ciudat să spunem că am făcut o salată din carne de vită ("boeuf") cu carne de pui. În astfel de situații, cel mai bine ar fi ca cei care preferă alt fel de carne, să dea un alt nume produsului lor, care poate fi excelent, dar să elimine cuvântul "boeuf"din denumirea nouă. Și astfel, se pot numi inventatori culinari, ceea ce este minunat! Pentru această salată eu cumpăr de obicei 2 rondele de rasol de vițel, pe care le fierb bine și din zeama rezultată, după ce o strecor și o mai fierb cu legume (2-3 morcovi, 2 pătrunjei, 1/2 țelină, 3-4 cartofi întregi, o ceapă, 4 căței de usturoi) fac o excelentă supă de rasol cu tăiței de casă, sau cu găluște de gris. Rasolul fiert (care are cam 500-600 grame) îl folosesc la salata de boeuf. Nefiind pentru un eveniment special, am decorat simplu această salată.

Inapoi la reteta

Comentarii (48)

la 20.11.2017, 18:07
imi place la nebunie!
la 20.11.2017, 18:14
Abia aștept să o fac de sărbători!
la 20.11.2017, 18:14
Clementina, în acest caz, ție îți place salata a la russe, care e fără carne...
la 20.11.2017, 18:15
Mulțumesc frumos, Buni!
la 20.11.2017, 18:16
Miki, sunt mulți care fac salată boeuf numai de sărbători, dar eu o mai fac de vreo câteva ori pe an, pentru că ne place...
la 20.11.2017, 19:21
Cred ca tuturor ne place salata boeuf! Ai ornat-o si frumos!
la 20.11.2017, 19:37
Ce frumoasă este! Cu siguranță a fost delicioasă!
la 20.11.2017, 19:38
Așa e, Rocsi, salata boeuf place multora. Mulțumesc pentru aprecierea ornării, dar să știi că în funcție de evenimentul pentru care o pregătesc se schimbă și ornarea. Acum a fost ceva obișnuit, așa că nu prea m-am străduit cu ceva ieșit din comun...Uneori arată mai bine...!
la 20.11.2017, 19:39
Mulțumesc frumos, Oana! Da, a fost foarte bună, având multă carne și maioneză. Chiar mai am puțină salată, dar o va lua soțul mâine la serviciu, unde a avut și azi mult succes...!
la 20.11.2017, 20:26
ce frumos ai decorat-o, bravo
tare buna este
la 20.11.2017, 20:42
Îți mulțumesc frumos, Cătălina pentru aprecieri!
la 20.11.2017, 20:43
Foarte buna!
la 20.11.2017, 21:03
Mulțumesc frumos, Adi!
la 20.11.2017, 21:18
Foarte buna e si ai decorat-o minunat!
la 20.11.2017, 22:08
Mulțumesc frumos, Mirela, pentru aprecieri!

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking