Salata de boeuf, reteta traditionala pentru sarbatori in familie

Postat de RODIMUR in Salate
20 Noi 2017 | 17047 vizualizari

Salata de boeuf, reteta traditionala pentru sarbatori in familie Este o salată apreciată mult, nu doar la noi în casă și pe care o prepar la sărbătorile religioase mari (Crăciun, Anul Nou și Paște) la evenimentele importante din familie și chiar și atunci când vreau să le fac o surpriză copiilor, așa cum am făcut zilele astea, cu ocazia plecării la București. După cum îi spune și numele, salata de boeuf se prepară din carne de vită ("boeuf", în franceză) deși la francezi nu există o asemenea salată. Salata de boeuf a apărut la noi prin filiera rusă ("salata a la russe") care de fapt, nu conține carne, ci multe legume și mai ales cartofi. Există multe persoane care prepară această salată cu carne de pui, cu salam sau cu alte tipuri de carne. Îmi place inventivitatea culinară, dar salata de boeuf trebuie să fie neapărat din carne de vită, pentru că e ciudat să spunem că am făcut o salată din carne de vită ("boeuf") cu carne de pui. În astfel de situații, cel mai bine ar fi ca cei care preferă alt fel de carne, să dea un alt nume produsului lor, care poate fi excelent, dar să elimine cuvântul "boeuf"din denumirea nouă. Și astfel, se pot numi inventatori culinari, ceea ce este minunat! Pentru această salată eu cumpăr de obicei 2 rondele de rasol de vițel, pe care le fierb bine și din zeama rezultată, după ce o strecor și o mai fierb cu legume (2-3 morcovi, 2 pătrunjei, 1/2 țelină, 3-4 cartofi întregi, o ceapă, 4 căței de usturoi) fac o excelentă supă de rasol cu tăiței de casă, sau cu găluște de gris. Rasolul fiert (care are cam 500-600 grame) îl folosesc la salata de boeuf. Nefiind pentru un eveniment special, am decorat simplu această salată.

Inapoi la reteta

Comentarii (48)

la 20.11.2017, 22:37
Foarte buna!
la 20.11.2017, 22:47
Mulțumesc frumos, Cristinuța!
la 22.11.2017, 21:24
Așa zic și eu, dacă e boeuf, e cu carne de vită
la 22.11.2017, 21:36
Perfect, Cris! Mă bucur că ai aceeași opinie...! Mulțumesc!
la 24.11.2017, 13:47
la 15.12.2017, 21:34
ce pofta mi-ai facut
la 15.12.2017, 22:52
Mulțumesc frumos, Dante!
la 15.12.2017, 22:53
Mulțumesc frumos, Ancuța!
la 20.12.2017, 07:26
Cred ca nu ar exista sarbatori daca pe masa romanilor nu ar fi salata boeuf ! Incerrca sa adaugi in ea cateva oua fierte sa vezi ce succes vei avea !Nu ca asa cum e nu s-ar manca...
la 03.01.2018, 12:50
Exceptional totul, de la introducere, pana la "Tips-uri"! In caietul (cahiere de recette) strabunicii mele (austriaca, "scolita" in Franta) exista o reteta de "salate de boeuf", care se facea ptr dejunul in familie din carnea de vita si legumele (numai morcov, pastarnac, radacina de telina si praz) fierte, ramase dupa ce se prepara Consomme-ul ptr o masa festiva sau cu invitati; se taiau cuburi mai maricele, impreuna cu cornichons, capere, anchois si se asezonau mai ales cu vinaigrette, rar cu maioneza.
la 03.01.2018, 13:02
Mulțumesc frumos, Sidy! Am urmat sfatul tău la salata a la russe!
la 03.01.2018, 13:06
Mulțumesc frumos, Navidad! Eu țin mult ca rețetele să fie respectate întocmai. Invențiile culinare se pot referi la aspect, la decor, la unele mici modificări referitoare, cel mult, la cantități, din motive care țin de dietă sau de sănătate... În momentul în care schimbi unele ingrediente, trebuie să schimbi și numele rețetei, să găsești altul și atunci este foarte bine. Devii inventator/creator culinar. Ceea ce este minunat!
la 03.01.2018, 13:39
Aveti perfecta dreptate! Din acest motiv scriu ca introducerile la retetele Dvs sunt exceptionale si la fel de valoroase, ca si retetele in sine (nu numai gustoase, dar si f bine structurate si f bine explicate!). Am mentionat totusi si reteta din caietul strabunicii (scrisa in franceza, pe 31 dec. 1901!), in sensul de "cate bordeiuri, atatea obiceiuri"... Inca o data "bravo" !
la 03.01.2018, 13:52
Mulțumesc frumos, Navidad! Apreciez foarte mult rețetele vechi, iar această rețetă din caietul bunicii, despre care scrieți, face parte dintre ele. Chiar mi-ar plăcea mult să o am în franceză...Mulțumesc frumos pentru aprecieri!
la 03.01.2018, 14:34
Am vorbit cu Tata si mi-a promis sa caute/transcrie reteta. La noi in familie se face traditional si obligatoriu aceasta salata (specialitatea Tatii!), intotdeauna ptr Reveillon, in alternanata cu o alta, de "langue de boeuf" (din acelasi caiet, si recomandata ptr cazul ca ptr Consomme s-ar fi folosit limba si oase, in loc de carne de vita); in aceasta reteta se adauga si "les echalotes et persil" taiate fin, dar nu se pun cornichons (zice Tata! ).

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking