Sarmale de post cu crupe (pasat) de porumb si ciuperci

Postat de RODIMUR in Mancaruri de post
11 Mar 2018 | 7405 vizualizari
Sarmale de post cu crupe (pasat) de porumb si ciuperci

Se zice că sarmalele sunt turcești, la origine, dar adevărul este că de la Urali și până la Atlantic, multe popoare revendică acest preparat ca pe o mâncare națională. În fapt, sarmalele din aceste țări diferă, adeseori, ca ingrediente și mod de preparare, sau servire și sigur cei de la care se spune că am luat acest preparat (turcii) nu le fac cu carne de porc, jambon și slăninuță, ca noi. Motiv pentru care putem zice liniștiți că e, totuși, un preparat național românesc și nu turcesc, pentru că se deosebește de acela al vecinilor noștri exact prin ceea ce este esențial: conținutul. Eu fac numai sarmale de post, o dată sau de două ori pe an și-mi plac mai ales cele cu crupe de porumb (cum se zice la noi, în Moldova), sau păsat (cum se zice în alte regiuni).  Este o rețetă veche, de pe vremea când orezul era o raritate la noi. Astăzi puțini știu de acest fel de sarmale și mult mai puțini le și prepară, pentru că nu prea se găsește materia primă.  Îmi place să fac aceste sarmale mai mari (dar asta depinde și de calitatea frunzei de varză murată) și să le mănânc reci, fără altceva, pentru că ele conțin deja materia primă a mămăliguței. Din ingredientele de mai jos am făcut 74 de sarmale (câte 6 bucăți/porție).  

Ingrediente

  • 500 grame crupe (păsat) de porumb
  • 500 grame ciuperci champignons
  • 2 morcovi
  • 1 pătrunjel
  • 3 cepe
  • ulei pentru călit legumele
  • 500 ml suc de roșii
  • sare
  • piper
  • cimbru (facultativ)
  • mărar uscat (facultativ)
  • 2 verze murate (medii)

Mod de preparare

Mai întâi se pregătesc crupele. Se spală în 4-5 ape, pentru a elimina cojițele, pleava și impuritățile, după care se pun în apă caldă, ca să se înmoaie puțin, deoarece fierb mai greu decât legumele cu care vor fi combinate pentru sarmale.

Se curăță cepele, se spală, se mărunțesc și se călesc în ulei suficient, la foc mic, ca să nu se ardă și să devină amare.

Se curăță morcovii și pătrunjelul, se spală, se răzuie pe răzătoarea mare și se călesc, de asemenea, cu cepele.

Ciupercile se curăță de pielițe și de filamente, se spală în 2-3 ape, se mărunțesc și se adaugă în cratița în care s-au călit celelalte legume.

Se călesc toate legumele la foc mic, până ce scade apa lăsată de ciuperci, după care se ia cratița de pe foc, se adaugă crupele înmuiate și scurse de apă și condimentele. Se amestecă bine, pentru omogenizare, după care se poate trece la formarea sarmalelor.

Varza trebuie ținută 15-20 de minute în apă rece, pentru desărare, după care se scurge de apă, se îndepărtează cotorul și nervurile groase, iar frunzele se taie în două și se umplu cu compoziția de crupe și legume, fără a le strânge prea tare, ca să se permită conținutului să crească în volum.

Când s-au format toate sarmalele, se pun în oală, în straturi, pe un pat de varză murată mărunțită. Se adaugă sucul de roșii și apă, cât să le acopere, după care se dă oala la fiert, la foc mic. Se adaugă apă caldă, când scade.

Sarmalele de post cu crupe se pot servi cu sos de roșii (în loc de smântână), ceapă verde, salată de ceapă, sau ardei iute. Cine vrea, poate să le mănânce și cu mămăliguță.

Daca ti-a placut reteta noastra "Sarmale de post cu crupe (pasat) de porumb si ciuperci" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (24)
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

Cum prepari acasă o rețetă delicioasă de Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!

citeste mai mult
Pere cu brânză gorgonzola, nuci și miere! Un deliciu!!!
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Falafel de post

Postat de rocsi_1612

Falafel de post

Nautul, il scurgeti foarte bine de zeama. Curatati ceapa, o taiati in sferturi, curatati si catelul de usturoi. Puneti nautul bine scurs in blender, impreuna cu ceapa si usturoiul. Le...

Citeste continuarea

Chiftele de fasole cu dovlecei

Postat de sufletista

Chiftele de fasole cu dovlecei

Intr-o tigaie calim ceapa tocata marunt cu morcovul, adaugam dovlecelul tocat marunt si calim pana ce se inmoaie putin, cca 3-4 min. Adaugam vinul, fasolea si lasam sa se caleasca legumele pana...

Citeste continuarea

Comentarii

la 11.03.2018, 23:48
la 12.03.2018, 02:22
Sunt foarte bune !! Si la noi sunt preferate
la 12.03.2018, 04:22
Mă bucur, Mihaela, că avem aceleași gusturi. Mie mi se par speciale, iar la noi în casă, sarmalele din carne de porc le face soțul. E maestru la așa ceva...!
la 12.03.2018, 08:10
Nu am mancat niciodata! Sper sa am ocazia sa gust si eu candva!
la 12.03.2018, 08:42
Si noua ne plac tare mult!

Vezi toate comentariile (24)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking