Supa de vita, cu arpacas

Postat de RODIMUR in Supe
12 Aug 2020 | 3116 vizualizari
Supa de vita, cu arpacas

Despre supa de vită cu arpacaș am aflat de la televizor, în urmă cu vreo două-trei săptămâni, când urmăream cu o prietenă un episod din serialul ”În mintea criminalului”. Am întrebat-o dacă nu i se pare cam ciudat, iar ea mi-a spus, cu siguranța unei foarte bune gospodine, dar care nu prea îndrăgește modernismele forțate, că de fapt, arpacașul este aproape similar cu orezul și că supa aceasta este mult mai puțin ciudată decât dulcețurile cu pătlăgele, morcovi, ardei iuți și alte rădăcinoase. Am râs și m-am gândit cum aș putea să fac această supă din care nu văzusem la televizor decât un borcan cu o zeamă cam maronie, cu ceva ingrediente aflate în suspensie. M-am tot gândit cum aș putea face această supă și am folosit, de fapt, carne de vițel, care este mai fragedă (rasol, pentru că așa-mi place mie), am adăugat o zeamă de chimen și spre sfârșitul preparării, vreo 10 roșii cherry. Cât privește arpacașul, l-am fiert pe jumătate în prealabil și l-am adăugat înainte de ultimul clocot, după ce l-am clătit bine. Abia după ce am făcut și mâncat supa, am constatat că există pe net și alte supe, doar cu arpacaș, sau cu zeamă de vită/carne de pui și arpacaș. Deci nu numai americanii au această specialitate, dar pentru mine a fost un punct de plecare... Supa a ieșit foarte bună și sigur va fi de acum înainte pe lista celor preferate. Din ingredientele de mai jos am făcut o oală de 4 litri de supă.

Ingrediente

  • 2 rotițe de rasol de vițel (cam 600-700 grame)
  • 100 grame de arpacaș
  • 3 morcovi
  • 2 pătrunjei
  • 1 ceapă galbenă
  • 2 căței de usturoi
  • 8-10 roșii cherry
  • 3-4 lingurițe de chimen
  • 1-2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 1 legătură de frunze de pătrunjel

Mod de preparare

Carnea se fasonează, se spală bine (ca să nu mai rămână fragmente de oase) și se pune la fiert cu apă rece, mai întâi la foc iute și apoi, la foc mediu. Se culege spuma care se formează și se aruncă. Se adaugă apă caldă, atunci când scade prea mult.

Între timp se curăță rădăcinoasele (morcovii și pătrunjeii) se spală și se taie rondele.

Se curăță ceapa și usturoiul, se spală și se adaugă în oală. Se adaugă în oală și 3 litri de apă rece și se pun legumele la fiert.

Se face o fiertură de chimen și după ce dă în clocot de două-trei ori, se strecoară și se păstrează zeama.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se taie mărunt.

Se alege arpacașul, se clătește în câteva ape și se pune la fiert. Când arpacașul este fiert pe jumătate, se strecoară și se clătește în câteva ape, după care se lasă să se scurgă într-o strecurătoare.

Când carnea a fiert (se verifică, înțepând-o cu o furculiță) se strecoară supa, care se adaugă în oala în care fierb legumele.

Se scoate atât măduva, cât și carnea de pe oase, și se adaugă în oala de supă. După încă un clocot-două se adaugă arpacașul fiert deja pe jumătate și apoi roșiile cherry. 

Se adaugă zeama de chimen, strecurată în prealabil și 1-2 linguri de ulei de floarea soarelui.

Se mai fierbe supa, dar la foc mic, încă 4-5 minute, după care se scot ceapa și cățeii de usturoi, se condimentează cu sare și piper, se adaugă pătrunjelul tocat, după care se ia oala de pe foc.

Se pune capacul pe oală și după ce supa ”se odihnește” timp de 10 minute, se poate servi.

Daca ti-a placut reteta noastra "Supa de vita, cu arpacas" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (20)
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Supa cu fasole si suc de rosii

Postat de caroline

Supa cu fasole si suc  de rosii

1. Punem o oala cu apa la fiert. Cand apa a inceput sa fiarba punem mix-ul de legume si cubul knorr si lasam la fiert circa 15 minute.  2.  Fasolea o scurgem bine de apa di...

Citeste continuarea

Supa crema de legume cu parmezan

Postat de licurici_lra

Supa crema de legume cu parmezan

Toate legumele si radacinoasele se curata de coaja, se taie mai marunt si se pun la fiert in apa cu sare. Se lasa in jur de 30-40min. Legumele se muta intr-un blender (eu am scos ceapa...

Citeste continuarea

Comentarii

la 12.08.2020, 23:01
la 12.08.2020, 23:17
la 12.08.2020, 23:18
Mulțumesc frumos, Andra!
la 13.08.2020, 07:40
In afara de coliva, nu am mancat nimic cu arpacas., dar cu siguranta este buna. cred ca o sa incerc si eu in curand ceva cu arpacas.
la 13.08.2020, 10:05
Katty, exact așa mi s-a întâmplat și mie, dar puterea exemplului din filme este mare... Mulțumesc pentru apreciere și succes, în cazul în care încerci...!

Vezi toate comentariile (20)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking