Tarta aperitiv, cu branzeturi si carnaciori

Postat de RODIMUR in Mancaruri cu carne
6 Oct 2019 | 2751 vizualizari
Tarta aperitiv, cu branzeturi si carnaciori

Pentru că în frigider mi-au rămas niște cârnăciori preparați la grătar și mai multe feluri de brânzeturi, m-am gândit să fac din acestea o tartă aperitiv, așa cum n-am mai făcut de mult timp. De fapt, îmi plac tartele, dulci sau sărate, pentru că se prepară ușor și destul de repede, sunt aspectuoase și plăcute. Pentru aceasta am făcut rapid un aluat tradițional de tartă (din: făină, unt, ou și sare) și am folosit umplutura preparată din ceea ce mai aveam prin frigider. Am preparat astfel o tartă, excelentă pentru cină, sau chiar pentru un mic dejun consistent, într-o tavă de unică folosință cu diametrul de 20 cm. Nu am socotit ca timp de preparare perioada în care aluatul a stat la frigider.

Ingrediente

  • Pentru aluat:
  • 200 grame de făină albă
  • 100 grame de unt
  • 1 ou
  • 1/2 linguriță de sare fină
  • Pentru umplutură:
  • 3 cârnăciori preparați la grătar
  • 150 grame de brânză de burduf
  • 150 grame de urdă
  • 100 grame de cașcaval
  • 3-4 felii de cașcaval
  • 1 ou
  • 1-2 linguri de făină albă
  • 1 legătură de mărar (opțional)
  • sare (dacă mai trebuie)

Mod de preparare

Mai întâi se face aluatul fraged pentru tartă din: făină, unt, sare și ou. Când toate ingredientele s-au încorporat uniform, iar aluatul este elastic și nelipicios, se pune într-o folie alimentară, se aplatizează și se dă la frigider pentru cel puțin o jumătate de oră.

Între timp se pregătesc celelalte ingrediente, pentru umplutură: cârnăciorii se prepară la grătar, sau se prăjesc la tigaie, în ulei, la foc mic, după care se taie feliuțe subțiri de aproximativ 5-6 mm. Cașcavalul se răzuiește pe răzătoarea mică.

Se alege mărarul, se spală, se zvântă și se taie mărunt, după care se adaugă în urdă și se omogenizează compoziția. Se mai adaugă: brânza de burduf, 75 de grame de cașcaval răzuit, oul și făina albă. Se omogenizează umplutura și se condimentează cu sare, dacă mai este nevoie.

După ce aluatul s-a întărit la frigider, se scoate, se întinde cu sucitorul o foaie, groasă de 5-6 mm, care se pune în tava de copt și se înțeapă cu o furculiță. 

Se pun felii de cașcaval pe fundul tăvii, iar deasupra se pune umplutura de brânzeturi și se nivelează. Se adaugă feliuțele de cârnăciori și se presară restul de cașcaval răzuit, care va da un aspect frumos tartei, la coacere.

Se aranjează frumos marginile aluatului, prin ondulare manuală, sau prin tăierea surplusului.

Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, până ce tarta se rumenește frumos. Se scoate tava din cuptor și tarta se poate servi imediat, caldă. Poate fi reîncălzită la cuptorul cu microunde, dar este la fel de bună și rece, la pachet.

 

Daca ti-a placut reteta noastra "Tarta aperitiv, cu branzeturi si carnaciori" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (24)
Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola

Plăcinte întoarse cu ceapă și brânză... citeste mai mult

Placinte intoarse cu ceapa si branza gorgonzola
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia
În 2023, Gorgonzola DOP a confirmat din nou statutul său de ambasador culinar al Italiei, cu peste 2 milioane de forme... citeste mai mult
În ce țări se consumă cel mai mult Gorgonzola DOP importată din Italia

Retete similare

Rulada de carne tocata cu legume

Postat de Alina26

Rulada de carne tocata cu legume

1.Intr-un bol am pus carnea tocata de pui si de porc,am adaugat pesmet,parmezan ras,oul,patrunjel,putina sare si piper,am mestecam bine si l-am pus deoparte. 2.Intr-o tigaie am incins uleiul de...

Citeste continuarea

Coaste

Postat de Constelatialeu

Coaste

Mai intai portionam coastele, le spalam si le uscam cu un servet, le dam un praf de sare si le punem in tigaie sa se parpaleasca nitel, pe o parte si pe alta, cat sa-si schimbe culoarea. Apoi le...

Citeste continuarea

Comentarii

la 06.10.2019, 21:52
la 07.10.2019, 05:06
Numai buna de mancat
la 07.10.2019, 06:38
mi-as pune o portie la pachet
la 07.10.2019, 07:09
Te servesc cu drag, Mihaela...!
la 07.10.2019, 07:10
Am și pentru tine o porție, Claudia...!

Vezi toate comentariile (24)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking