Ingrediente
- 1 vânătă proaspătă (300-350 grame)
- 2 linguri de ulei de măsline
- sare
- piper
- boia de ardei dulce
- amestec de ierburi italiene
- oregano
- Pentru mujdei:
- 4 căței de usturoi
- 2 linguri de ulei de floarea soarelui
- 3-4 picături de oțet
- sare
- Pentru servit:
- 2-4 felii de pâine prăjită
- 1 roșie
- codițe de ceapă verde
Mod de preparare
Vinetele se spală, se șterg cu un prosop de hârtie absorbantă și se porționează în felii groase de 1-1,5 cm.
Se ung feliile de vinete, pe ambele fețe, cu ulei de măsline, după care se condimentează cu: sare, piper, boia de ardei dulce, ierburi italiene și oregano.
Se lasă feliile de vinete, astfel aromatizate, timp de 15-20 minute, pentru a se pătrunde.
Se unge tigaia grill cu un strat subțire de ulei și se încinge, după care se pun feliile de vinete aromatizate, la foc mic, ca să se prepare încet și să se pătrundă.
Între timp se pun feliile de pâine toast la prăjitor și se face mujdeiul de usturoi, pisat fin și mixat cu: sare, ulei de floarea soarelui și câteva picături de oțet, până ce devine ca o maioneză bine legată.
După ce s-au preparat feliile de vinete la grill, pe ambele fețe, se pun în farfurii, cu felii de roșii, mujdei de usturoi și codițe de ceapă verde. Se servesc cu pâine prăjită.
Preparatul poate fi servit și ca garnitură.
Daca ti-a placut reteta noastra "Vinete aromatizate la grill, cu mujdei de usturoi" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (29)
|