Cus-cus cu sos de ciuperci si smantana

Postat de RODIMUR in Mancaruri de legume
20 Mai 2019 | 7563 vizualizari

Pentru cina de ieri seară am pregătit acest preparat delicios, cu ciupercile care ne rămăseseră de la frigărui. Este un preparat care poate fi servit așa, simplu, doar cu paste/cus-cus, mai ales la cină, sau ca garnitură. Sosul de ciuperci cu smântână dă un gust foarte bun pastelor, cus-cusului, sau altei garnituri care însoțește un preparat de carne slabă.  https://www.bucataras.ro/retete/sos-de-ciuperci-cu-smantana-90500.html

Ingrediente

  • 200 grame de cus-cus
  • 2 litri de apă rece
  • 1/2 linguriță de sare
  • Pentru sos:
  • 200 grame de ciuperci champignons
  • 75-100 grame de unt
  • 2 cepe mici
  • 4 căței de usturoi
  • 4 linguri încărcate de smântână grasă
  • 1 lingură de făină albă
  • 2 linguri de ulei
  • 200 ml de supă de legume (sau concentrată, sau apă simplă)
  • 1/2 legătură de mărar
  • sare
  • piper

Mod de preparare

Se curăță ciupercile de pielițe, filamente și de baza piciorușelor, se spală în câteva ape și se taie, dar nu foarte mărunt.

Se curăță cepele și usturoiul, se spală, și se mărunțesc.

Se toarnă uleiul în tigaie și când se încălzește se adaugă untul feliat și apoi ceapa și usturoiul, mărunțite. Se sotează ușor aceste legume și se adaugă ciupercile tăiate. Se prepară ciupercile înăbușit, la foc mic și când mai scade apa pe care au lăsat-o, se adaugă 100 ml de supă de legume (sau concentrată, sau chiar apă) și se lasă tigaia acoperită la foc mic, ca să se pătrundă bine ingredientele și să scadă lichidul.

Când lichidul a mai scăzut, se adaugă smântâna amestecată cu făina și subțiată cu  100 ml de supă de legume (sau concentrată, sau apă simplă). Se fierbe sosul timp de 6-7 minute, la foc mic, după care se condimentează cu sare și piper, după gust și se ia tigaia de pe foc.  Se adaugă mărar tocat fin.

Între timp se fierbe cus-cusul în apă cu sare, conform recomandărilor de pe ambalaj. Când este gata fiert, se strecoară, se clătește cu apă rece, se scurge și se pune pe un platou.

Se toarnă sosul fierbinte peste cus-cus și se servește imediat, ca preparat simplu, sau ca garnitură lângă un preparat de carne slabă.

Daca ti-a placut reteta noastra "Cus-cus cu sos de ciuperci si smantana" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (19)
Retete similare

Ciulama de hribi

Postat de rocsi_1612

Ciulama de hribi

Hribii ii punem la dezghetat intr-o sita ca sa se scurga de zeama. Daca folositi hribi proapeti ii curatati, spalati si ii opariti putin inainte sa pregatiti ciulamaua. Curatam ceapa, o tocam...

Citeste continuarea

Evantai de vinete albe cu roşii şi mozzarella

Postat de diaconta

Evantai de vinete albe cu roşii şi mozzarella

Vânata am taiat-o  felii foarte subtiri pe lungime pâna aproape de coada,fara a îndeparta codiţa.Am pus sare si piper si am stropit-o cu ulei de masline. Rosia si...

Citeste continuarea

Comentarii

la 20.05.2019, 15:44
Nu stiam ce mancare sa mai fac. Am gasit: cus-cus!
la 20.05.2019, 15:46
Ina, este o mâncare absolut delicioasă și rapid de pregătit. Iar cus-cusul ne place foarte mult, în orice combinație... Mulțumesc frumos pentru atenție!
la 20.05.2019, 15:48
la 20.05.2019, 16:41
la 20.05.2019, 17:02
Mulțumesc, Lucy!

Vezi toate comentariile (19)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or