Ensalada - în stil dominican

Postat de simonacallas in Salate
6 Mar 2014 | 5479 vizualizari

O salată foarte apreciată în bucătăria dominicană este cea cu morcovi şi varză albă, scăldate în maioneză şi adeseori asezonate cu stafide brune. Luate fiecare separat, nu par a fi tradiţionale: morcovul şi varza se consumă la fel de bine oriunde în lume, maioneza la fel – deşi originea ei este spaniolă, fiind iniţial denumită „salsa mahonesa”, iar America Latină este în general o mare consumatoare de maioneză. Chiar adăugarea stafidelor în salate este destul de populară şi în Marea Britanie, şi nici americanii nu sunt total străini de acest detaliu culinar. Specific dominican este poate ansamblul de ingrediente, luat ca atare; ori poate faptul că morcovii şi varza proaspete sunt înmuiate în apă fierbinte înainte de a fi introduse în salată. În orice caz, salata cu varză, morcovi şi maioneză este un fel de mâncare extrem de popular în Republica Dominicană, nelipsit din meniul zilnic („plato del día”) al restaurantelor şi cantinelor. Şi, pentru că Republica Dominicană a fost cândva un teritoriu spaniol, pentru că atunci când a descoperit-o, Columb a botezat-o „Mica Spanie” şi pentru că maioneza clasică se făcea în Spania cu ulei de măsline, am ales să vă prezint „ensalada de repollo y zanahorias” (salata de varză şi morcovi), cu maioneză din ulei de măsline – un dish lejer, răcoritor, foarte uşor de făcut şi care evocă puţin din aerul Caraibelor şi din surpriza pe care a trăit-o Columb, atunci când a pus piciorul pe uscat – o interferenţă culinară între Lumea Veche şi Lumea Nouă.

Ingrediente

  •  1 gălbenuş de ou
  •  ½ ceaşcă ulei de măsline
  •  ½ ceaşcă ulei de rapiţă sau de floarea-soarelui (ori alt ulei cu gust neutru)
  •  1-2 linguri suc de lămâie
  •  1 morcov mare
  •  ¼ varză albă proaspătă
  •  1/2 ceaşcă de măsline negre fără sâmburi

Mod de preparare

Din gălbenuşul de ou, uleiul de măsline, uleiul de rapiţă şi sucul de lămâie se prepară maioneza. 
Varza şi morcovul, spălate şi tăiate în fâşii subţiri, se pun într-un bol. Peste ele se toarnă 2 căni de apă fierbinte şi se lasă la înmuiat pentru 5 minute. Apoi se scurg bine de apă şi se lasă la temperatura camerei, să se răcească. Se amestecă cu maioneza, măslinele tăiate felii, se asezonează cu sare şi piper. Se serveşte rece.

Daca ti-a placut reteta noastra "Ensalada - în stil dominican" nu uita sa-i faci un review.

Retete asemanatoare

Comentarii (12)
Retete similare

Salata de ardei copti

Postat de merisor67

Salata de ardei copti

Se coc ardeii pe un gratar deasupra flacarii de aragaz, apoi se pun intr-un vas, se presara sare peste ei si se acopera vasul cu folie sau cu un capac. Eu i-am pus intr-o tava si am acoperit-o...

Citeste continuarea

Salata de cartofi

Postat de panacris

Salata de cartofi

Cartofii se fierb în coajă, în apă sărată cca. 20 de minute, la foc mediu, neacoperit. Apoi se scurg, se trec sub jet de apă rece. Ouăle se pun la fiert într-un vas...

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

Comentarii

la 06.03.2014, 08:11
la 06.03.2014, 08:50
la 06.03.2014, 09:30
la 06.03.2014, 10:35
cat de bine arata!
la 06.03.2014, 11:03
buna tare!!!

Vezi toate comentariile (12)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or