Evantai din dovlecei și vinete & paste fundițe

Postat de DinDragostePentruGatit in Paste
2 Apr 2012 | 6010 vizualizari

Ceva foarte simplu și lejer dar gustos pentru o zi de post.

Ingrediente

  • 1 dovlecel;
  • 1 vânătă;
  • 2 roșii;
  • 2 căței de usturoi măricei;
  • ulei de măsline;
  • 1/2 lămâie;
  • oregano, busuioc;
  • sare, piper.
  • 400 g paste fundițe sau ce vă place. Mie-mi plac fundițele :).

Mod de preparare

- Se spală, se taie dovlecelul în două (depinde de mărimea lui) apoi felii de-a lungul. 

- Vinetele se decojesc și se taie la fel ca dovleceii. Se stropesc cu zeamă de lămâie (să nu se oxideze) și se pun pe grill-ul încins (eventual uns cu puțin ulei).

- Roșiile se opăresc în apă fierbinte, se decojesc se taie rondele și se pun de-o parte într-un bol.

- Vinetele și dovleceii se țin pe grill până „prind culoare”, apoi într-o tigaie încinsă se pune ulei de măsline, se călește rapid o mică parte din usturoi, (restul se adaugă la sfârșitul prerarării), se așează feliile de vinete și dovlecei peste care roșiile.

Se condimentează cu sare, busuioc, oregano, piper și restul de usturoi; se mai lasă 4-5 minute pe foc... et voilà!

De data asta nu mai am celebrul decor de semințe de in; însă puteți adăuga câteva bobițe dacă doriți :)). De ce semințe de in?..pentru că sunt super sănătoase (au proprietăți ce combat celulita) și-mi plac multtt...

Ca variantă pentru decor poate fi puțin parmezan dat la răzătoare sau ras cu ajutorul cuțitului econom, eu am pus doar puțin ulei de măsline. 

 

Poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Evantai din dovlecei și vinete & paste fundițe" nu uita sa-i faci un review.

Retete asemanatoare

Comentarii (8)
Retete similare

Paste umplute cu patru branzeturi

Postat de rocsi_1612

Paste umplute cu patru branzeturi

Intr-o cratita puneti apa cu sare, o transferati pe foc. Cand apa incepe sa clocoteasca, dati drumul pastelor si le fierbeti circa 5 minute. Ele trebuiesc fierte doar putin, nu de tot. Le...

Citeste continuarea

Tagliatele cu legume mexicane si bacon

Postat de merisor67

Tagliatele cu legume mexicane si bacon

Tocam ceapa solzisori si usturoiul rondele si le calim in untul topit, pana cand ceapa devine translucida. Adaugam apoi rosiile tocate in cuburi, iar peste 10-15 minute, ardeii curatati de...

Citeste continuarea

Comentarii

la 02.04.2012, 18:38
papa bun
la 02.04.2012, 19:08
arata bine
la 02.04.2012, 19:49
arata bine
la 02.04.2012, 19:57
Arata foarte bine!
la 02.04.2012, 22:49
bune bune

Vezi toate comentariile (8)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or