Pulpe de pui la tigaie, cu ciuperci si smantana

Postat de RODIMUR in Pui
9 Aug 2020 | 5342 vizualizari
Pulpe de pui la tigaie, cu ciuperci si smantana

Este vară și încercăm să găsim rețete care să ne țină cât mai puțin timp în jurul aragazului dogoritor. Am găsit această rețetă de fel principal, foarte consistent și bun, preparat destul de repede și am pus-o în aplicare, cu prima ocazie. Cu un boț de mămăliguță caldă alături (care, totuși, nu este obligatoriu, dar așa îmi place mie) preparatul a fost absolut delicios.

Ingrediente

  • 2 pulpe de pui
  • 200 grame de ciuperci (conservate)
  • 200 ml de smântână naturală
  • 2 fire de ceapă verde
  • 2 căței de usturoi
  • 1 roșie
  • 4-5 linguri de ulei de floarea soarelui
  • sare
  • piper
  • 1 lingură de amidon alimentar (opțional)
  • 100 ml de apă (supă concentrată)
  • Pentru servit:
  • mămăliguță caldă (opțional)
  • pătrunjel tocat

Mod de preparare

Pulpele se spală, se curăță bine și se prăjesc ușor, pe ambele fețe, la foc mic, acoperit, în ulei de floarea soarelui.

Între timp se curăță cepele verzi, se spală și se taie rondele.

Se curăță cățeii de usturoi, se spală și se feliază subțire.

Se spală roșia și se feliază.

Ciupercile se scot din cutie, se clătesc în câteva ape și se lasă la scurs, în strecurătoare.

Se aleg frunzele de pătrunjel, se spală, se zvântă și se toacă mărunt.

Când pulpele de pui s-au pătruns și rumenit ușor pe ambele fețe, se adaugă în tigaie ceapa verde tăiată rondele și usturoiul. Se pune capacul și se lasă tigaia la foc mic, până ce se înmoaie legumele.

Se adaugă apa (supa concentrată) și feliile de roșii, după care se mai lasă tigaia pe foc mic, acoperit, încă 5-6 minute. Se adaugă ciupercile și încă 3-4 linguri de supă concentrată. Se mai fierb ingredientele acoperit, încă 8-10 minute.

Separat se amestecă smântâna cu o lingură de amidon alimentar, se subțiază, dacă este cazul, cu 2-3 linguri de apă (supă concentrată) după care se toarnă în tigaie, peste celelelalte ingrediente. Se fierbe totul, acoperit, încă 5-6 minute, după care se ia capacul și se mai lasă tigaia pe foc mic, ca să mai scadă puțin sosul.

Când sosul a scăzut și prin înțepare cu furculița se constată că pulpele sunt bine pătrunse, se condimentează mâncarea cu sare și piper, după care se ia tigaia de pe foc.

Pulpele se servesc fierbinți, cu sos și ciuperci, peste care se presară pătrunjel tocat. Cine vrea, poate servi mâncarea cu un boț de mămăliguță caldă alături.

Daca ti-a placut reteta noastra "Pulpe de pui la tigaie, cu ciuperci si smantana" nu uita sa-i faci un review.
Comentarii (13)
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită

 Am preparat o delicioasă rețetă de Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită.

citeste mai mult
Paste cu sos Gorgonzola și mușchi de vită
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola
Povestea brânzei Gorgonzola este împletită cu o legendă plină de romantism, întâmplări neașteptate și, desigur,... citeste mai mult
Legenda romantică a brânzei Gorgonzola

Retete similare

Lipie Libaneza cu omleta si sunca de pui

Postat de Bucataras

Lipie Libaneza cu omleta si sunca de pui

Pentru ca vreau sa-mi usurez munca si sa spal cat mai putin, voi folosi un Panini Maker . Am aici in fata mea modelul XXL. Daca nu ai unul, nu-i nicio problema, poti folosi o tigaie....

Citeste continuarea

Tarta cu foietaj, pui si dovlecel

Postat de rocsi_1612

Tarta cu foietaj, pui si dovlecel

Spalati dovlecelul, il stergeti si il taiati rondele potrivit de groase. Le condimentati cu sare, piper, boia si oregano. Le rumeniti pe un grill, pe ambele parti, apoi le scoateti pe un...

Citeste continuarea

Comentarii

la 10.08.2020, 07:54
Gustos!
la 10.08.2020, 09:33
Mulțumesc frumos, Dantes!
la 10.08.2020, 10:42
la 10.08.2020, 19:54
Buna idee, multumesc! Am salvat si eu reteta
la 10.08.2020, 20:50
Mulțumesc frumos, Madi! Chiar este foarte bun și destul de rapid de făcut...

Vezi toate comentariile (13)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Kamis
Bucuria de împărți ceva bun
Retete Delikat
Retete Montare D’oro
Multicooking