Supă cremă de legume aromatizată cu sos de stridii (Oyster sauce)

Postat de panacris in Supe
3 Apr 2014 | 4502 vizualizari

Zilele astea am tot savurat online supe creme, așa că am executat și eu. Super bună;) Sper să reușesc să păcălesc Zmeii mici, să consume brocoli și conopidă :))

Ingrediente

  • brocoli 200 g,
  • conopidă 200 g.,
  • ardei kapia 1 bucată,
  • morocov 1 bucată,
  • dovlecel 1 bucată,
  • ciuperci 200 g.,
  • sare iodată,
  • piper proaspăt măcinat,
  • ulei de măline extravirgin,
  • sos de stridii.
  • Crutoane de casă.

Mod de preparare

Legumele se curăță, se spală, se taie grosier, se asezonează de mirodenii, apoi se așează artistic în minunatul vas Zepter de data aceasta adăugându-se cca. 200 ml apă rece, se acoperă și se lasă la foc mic până ce termocontrolul ajunge în zona verde. cca. 15 minute. În acest moment se oprește focul și se lasă la gătit, fără foc, ca. 30 de minute, până ce indicatorul de pe termocontrol, ajunge în zona maronie. Între timp se prepară crutoanele, varianta rapidă. Cca 4 felii de pâine se prăjesc în prăjitorul de pâine, apoi se taie cubulețe, apoi se trag în puțin ulei de măsline încins într-o tigaie, de preferat acoperită cu strat ceramic. Se asezonează de sare și ierburi ( rozmarin, cimbru, busuioc etc). Legumele fierte se zdrobesc fierbinți cu mixerul vertical, adăugându-se ulei de măsline și sos de stridii, după gustul fiecăruia, până ce se obține consistența dorită. Supa se servește fierbinte cu crutoane aromate și asezonată cu ulei de stridii. Spor și poftă bună!

Daca ti-a placut reteta noastra "Supă cremă de legume aromatizată cu sos de stridii (Oyster sauce)" nu uita sa-i faci un review.

Retete asemanatoare

Comentarii (18)
Retete similare

Supa de galuste cu carne de pasare

Postat de comanligia

Supa de galuste cu carne de pasare

Se curata carnea de piele, se spala, apoi se pune la fiert in apa. Se ia spuma cu spumarul daca e necesar. Se curata si se spala legumele, apoi se taie ceapa marunt, morcovul si telina se toaca...

Citeste continuarea

Supa de rosii cu galuste (reteta video)

Postat de farfuriavesela

Supa de rosii cu galuste (reteta video)

Morcovul, telina si pastarnacul l-am curatat de coaja si l-am dat de razatoarea mica. Ardeiul  si ceapa le-am taiat cubulete. Cartofii curatati si spalati bine, i-am taiat cubulete potrivite....

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

Compact Sense

- 1000 lei
3399.99 lei
2399.99 lei

Aparat de vidat VS3190X-01

- 400 lei
1099.99 lei
699.99 lei

Comentarii

la 03.04.2014, 18:45
la 03.04.2014, 18:52
;-bd
la 03.04.2014, 18:55
cu sos de stridii n-am incercat dar cred ca e tare buuuuna
la 03.04.2014, 19:02
Interesanta combinatie! trebuie incercata!
la 03.04.2014, 19:02

Vezi toate comentariile (18)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or