Cremsnit

Postat de anomisana in Prajituri
11 Ian 2012 | 6255 vizualizari

Reţeta asta îşi aşteaptă rândul de pe la începutul lui decembrie, iar acum i-a venit rândul. Cum am aragaz nou care are şi funcţie de gril şi rotisor, ne-am zis să vedem şi noi măcar odată cum este. Mama soacră s-a oferit să vină ea cu puiul pentru rotisor, aşa că eu trebuia să mă gândesc la altceva. Cum această prăjitură este una dintre puţinele pe care le mănâncă şi este preferata ei, am trecut la execuţie.

Ingrediente

  • foi din comerţ
  • 1 litru lapte
  • 250 gr zahăr
  • 3 ouă
  • 100 gr amidon
  • 50 gr unt
  • 2-3 zahăr vanilat
  • răzătură de la o lămâie

Mod de preparare

Se amestecă zahărul cu amidonul, apoi se amestecă cu uăle bătute bine şi cu puţin lapte. Restul de lapte se pune la fiert într-o oală care nu lipeşte, cu un praf de sare. Când începe să fiarbă, se adaugă compoziţia cu ouă şi se amestecă mereu, până se obţine o cremă groasă ca o smântână. După ce se dă deoparte se adaugă untul, zahărul vanilat şi răzătura de lămâie, apoi se omogenizează.

Se toarnă crema peste prima foaie de cremeş, se pune deasupra a doua foaie şi se dă la rece câteva ore.

Înainte de porţionare se pudrează cu zaăr.  

Daca ti-a placut reteta noastra "Cremsnit" nu uita sa-i faci un review.

Retete asemanatoare

Comentarii (18)
Retete similare

Cremșnit fraged - Rețeta delicioasă și ușor de făcut

Postat de Bucataras

Cremșnit fraged - Rețeta delicioasă și ușor de făcut

Cum se prepara acest Cremșnit fraged - Rețeta delicioasă și ușor de făcut: Separă albușurile de gălbenușuri. Într-o cratiță mare, pune gălbenușurile, jumătate din...

Citeste continuarea

Reteta de cremsnit cu blat de nuca la mijloc

Postat de Constelatialeu

Reteta de cremsnit cu blat de nuca la mijloc

Iata cum se prepara Reteta de cremsnit cu blat de nuca la mijloc Foi din aluat foitaj : Am lasat la dezghetat aluatul, apoi am intins prima foaie si am asezat-o in tava tapetata cu hartie de...

Citeste continuarea

Recomandari pentru tine si casa ta

HAND HELD SEALER

- 29 %
69.99 lei
49.99 lei

Compact Classic

- 1000 lei
2999.99 lei
1999.99 lei

Comentarii

la 11.01.2012, 13:29
vreau vreau
la 11.01.2012, 13:31
pacat ca nu mai ai
la 11.01.2012, 13:45
Mmmmm, ce bun este!
la 11.01.2012, 13:47
SWuper! Una din prajiturile mele preferate.
la 11.01.2012, 14:04
Când fac data viitoare, vă păstrez câte o bucată.

Vezi toate comentariile (18)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or