Blat: Preincalzim cuptorul la 160ºC. Ingredientele uscate (faina, zaharul, cacaua, praful de copt si bicarbonatul) le vom cerne si le punem impreuna intr-un castron separat apoi le amestecam cu un tel sau cu o lingura ca sa se intrepatrunda bine. Daca avem robot de bucatarie le putem pune direct in vasul acestuia si mixam cateva secunde. Ingredientele lichide (si ouale) le punem in alt vas si le turnam peste cele uscate apoi mixam bine pana la incorporare.
Tapetam 2 tavi de tort cu foaie de copt si turnam jumatate din compozitie in fiecare. Putem sa ungem formele si cu unt si apoi tapetate cu faina. Introducem blaturile in cuptor si coacem 35 – 40 minute, pana trec testul scobitorii.
Se scot usor din forme, dupa ce s-au racit 15 minute, apoi le punem pe un gratar sa se raceasca in totalitate.
Este obligatoriu sa coacem 2 blaturi, nu unul, deoarece este foarte greu de taiat! Daca nu aveti 2 forme de tort, atunci le veti coace separat!
Crema ganache neagra: Punem frisca lichida intr-o craticioara de inox si o punem la incalzit la foc mic. Cand s-a infierbantat, punem ciocolata rupta bucatele si lasam 1 minut sa se odihneasca, apoi amestecam cu telul pana cand devine o crema omogena si lucioasa.
Bagam recipientul cu crema la congelator pentru 15 minute ca sa se raceasca rapid. Dupa ce s-a racit, batem crema cu un mixer electric pana devine pufoasa si se deschide la culoare.
Pentru crema ganache alba si crema ganache pentru imbracat tortul vom urmari acelasi procedeu ca si la crema ganache neagra.
Daca vreti, puteti sa faceti o singura crema ganache neagra, dar pastrati cam un sfert pentru acoperit tortul.
Asamblare tort: Punem primul blat pe un platou pentru torturi, intindem crema ganache neagra si nivelam. Daca vi se pare moale, bagati tortul la frigider 30 minute. Peste crema ganache neagra vom pune crema ganache alba, dam iar tortul la frigider, apoi punem cel de-al doilea blat si ornam cu restul de crema ganache ramasa. Introducem tortul la frigider pana pregatim glazura.
Glazura: Punem frisca la infierbantat, pe foc mic, apoi adaugam ciocolata, lasam 1 minut sa se odihneasca si omogenizam cu un tel pana ciocolata s-a topit. Adaugam si o lingura de miere si amestecam bine.
Lasam glazura la racit la temperatura camerei, apoi o turnam peste tort si o lasam sa se scurga bine.
Topim si ciocolata alba pe baie de abur sau la microunde (verificata din 15 in 15 secunde) si o turnam din loc in loc peste glazura.
Cu ajutorul unei scobitori vom intinde ciocolata alba in forme circulare prin glazura de ciocolata neagra pentru a crea acel efect, frumos, irizat.
Modul de preparare nu este deloc dificil, dimpotriva, cremele se fac toate la fel, cat si glazura. Singurul inconvenient este timpul de asteptare pana se racesc cremele ca sa putem asambla tortul. Dar merita incercat, este cel mai bun tort de ciocolata pe care l-am mancat pana acum. Cu mana pe inima!
Pofta buna!