Corăbioare de vinete la cuptor

Postat de anomisana in Pui
14 Ian 2012 | 6453 vizualizari

Tot din toamna cea bogată în legume şi arome, aceste vinete la cuptor`

Ingrediente

  • 2-3 roşii tăiate cuburi
  • 2 cepe
  • 3-4 căţei de usturoi
  • 2 pulpe de pui
  • 2 vinete potrivite
  • ulei de măsline
  • oregano
  • piper
  • sare
  • boia dulce (sau iute de vă este pe plac)

Mod de preparare

Pulpele  se dezosează şi se curăţă de pieliţe şi tendoane, apoi se taie cuburi şi se amestecă cu oregano, sare, piper, boia şi un strop de ulei, după care se lasă la odihnit câteva minute. Între timp se taie vinetele în două pe lungime şi se scobeşte o parte de miez cu o linguriţă. Apoi se curăţă ceapa şi se toacă nu prea mărunt, după care se căleşte în puţin ulei. Se adaugă carnea cu condimente, iar după câteva minute o parte din miezul scobit al vinetelor şi se lasă să se înăbuşe împreună. Spre sfârşit se adaugă usturoiul zdrobit. Într-un alt vas se amestecă cuburile de roşii cu restul de miez de la vinete şi cu oregano. Compoziţia cu carne se împarte în cele 4 jumătăţi de vânătă, iar deasupra se aşează compoziţia de roşii cu miez de vânătă, apoi se dă la cuptor cam 30 de minute, în funcţie de cuptor. 

Daca ti-a placut reteta noastra "Corăbioare de vinete la cuptor" nu uita sa-i faci un review.

Retete asemanatoare

Comentarii (13)
Retete similare

Piept de pui in crusta din fulgi de porumb

Postat de merisor67

Piept de pui in crusta din fulgi de porumb

Feliem pieptul de pui în fâșii lungi pe care le masăm cu puțin ulei de măsline și zeamă de lămâie, apoi le condimentăm cu sare, pudră de ghimbir și boia de ardei dulce...

Citeste continuarea

Risotto cu lamaie si aripioare marinate

Postat de Satisfyyourcravings

Risotto cu lamaie si aripioare marinate

Se amesteca toate ingredientele pentru marinata si se marineaza aripioarele in aceasta minim 30 de minute, la temperatura camerei.  Se preincalzeste cuptorul la 180 de grade Celsius. ...

Citeste continuarea

Comentarii

la 14.01.2012, 17:10
Tare bune sunt Si eu fac, cand am ocazia
la 14.01.2012, 17:44
de abia astept sa vina vara sa gatesc si eu bunatati cu vinete ca si asta
la 14.01.2012, 18:35
bune bune
la 14.01.2012, 18:55
gustoase
la 14.01.2012, 19:07
sa vina vara

Vezi toate comentariile (13)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or