Doradă și cartofi la cuptor cu mult rozmarin

Postat de Elenakiko in Peste
19 Feb 2012 | 6119 vizualizari

Ingrediente

  • 2 dorade, împreună cântărind 700 -800g
  • 10 cartofi mici
  • frunze proaspete de rozmarin
  • sare
  • piper
  • ulei de măsline
  • o tavă dreptunghiulară de 30x40cm
  • folie de aluminiu
  • hârtie de copt.

Mod de preparare

1. Tai peștele pe burtă (de la mijloc spre coadă) și scoți tot ceea ce se vede cu ochiul liber că e dubios și nu ai mânca în veci. Tai din același punct de pe burtă spre cap ca să poți scoate ușor branhiile. Îl speli bine, îl sărezi. Bagi în burtică două rămurele de rozmarin, plasezi strategic încă câte una de o parte și de alta a peștelui și îl înfășori în folie de aluminiu. Astfel îmbrăcați, îi așezi în tavă.

2. Cureți cartofii, îi speli și-i tai felii grosuțe. Îi pui într-un castron și mânjești bine cu ulei de măsline, sare, piper și câteva frunzușițe de rozmarin. Când ești sigur că-s ”murdari” bine, îi transferi în tavă, pe lângă pește.

3. Bagi tava la cuptor, la 200 de grade și coci vreme de 30 de minute. Poți să o mai scoți din când în când, din două motive: a. să te bucuri de mirosul absolut amețitor; b. puțin mai practic, să amesteci cartofii ca să fii sigur că se pătrund pe toate părțile.
4. Dupa cele 30 de minute scoți peștele din folie pe un fund de lemn. Nu îți face griji dacă vezi că rămâne pielița lipită de folie, e doar semn că e bine făcut. Înlături frunzele de rozmarin pentru că pe cât de bine miros, pe atât de rele sunt la gust și transferi peștele în farfurie. Adaugi cartofi și câteva felii de lămâie.

Poftă bună, dragilor!

Daca ti-a placut reteta noastra "Doradă și cartofi la cuptor cu mult rozmarin" nu uita sa-i faci un review.

Retete asemanatoare

Comentarii (13)
Retete similare

Ardei iuti umpluti cu ton

Postat de sufletista

Ardei iuti umpluti cu ton

Intr-o oala punem apa cu otet, sare, boabe de piper si foaia de dafin la fiert. Intre timp taiem capacelele de la ardei si curatam de cotor si seminte. Din moment ce fierbe apa, adaugam...

Citeste continuarea

Peste la tava, pe pat de legume

Postat de Ina

Peste la tava, pe pat de legume

Curatam pestele, il spalam si-l taiem in fasii de 2 cm. grosime pe care le  condimentam cu sare, le trecem prin faina si le prajim cate un minut pe fiecare parte in ulei incins. ...

Citeste continuarea

Comentarii

la 19.02.2012, 22:38
buna buna
la 19.02.2012, 22:55
ce-mi place cum arata
la 19.02.2012, 22:59
arata bine!!
la 19.02.2012, 23:19
foarte bun
la 20.02.2012, 05:44
imi place

Vezi toate comentariile (13)

COMENTEAZA

Video
Retete la 20 lei
Dulciuri
Scoala de gatit Bucataras
Supe/Ciorbe
Mancaruri cu carne
Paste
Mancaruri de post
Peste
Mancare copii
Salate
Mezel de casa
Aperitive / Garnituri
Conserve
Sosuri
Pizza
Bauturi
Reteta de vedeta
Fructe de mare
Bucatarasi celebri
Vegan / Raw vegan
Mancaruri de legume
Cook and smile
Sandvisuri
Slow Cooker
Retete diabetici
Video
2 Portii = 20 LEI
Retete facute de copii
Multicooking
Carte d'Or