Cartofi frantuzesti la cuptor
Postat de Meea
Punem cartofii la fiert în coajă. Fierbem apoi și 5 ouă (2 le lăsăm crude). Clătim ouăle și cartofii cu apă...
Citeste continuareaPentru că în frigider mi-au rămas niște cârnăciori preparați la grătar și mai multe feluri de brânzeturi, m-am gândit să fac din acestea o tartă aperitiv, așa cum n-am mai făcut de mult timp. De fapt, îmi plac tartele, dulci sau sărate, pentru că se prepară ușor și destul de repede, sunt aspectuoase și plăcute. Pentru aceasta am făcut rapid un aluat tradițional de tartă (din: făină, unt, ou și sare) și am folosit umplutura preparată din ceea ce mai aveam prin frigider. Am preparat astfel o tartă, excelentă pentru cină, sau chiar pentru un mic dejun consistent, într-o tavă de unică folosință cu diametrul de 20 cm. Nu am socotit ca timp de preparare perioada în care aluatul a stat la frigider.
Ingrediente
Mod de preparareMai întâi se face aluatul fraged pentru tartă din: făină, unt, sare și ou. Când toate ingredientele s-au încorporat uniform, iar aluatul este elastic și nelipicios, se pune într-o folie alimentară, se aplatizează și se dă la frigider pentru cel puțin o jumătate de oră. Între timp se pregătesc celelalte ingrediente, pentru umplutură: cârnăciorii se prepară la grătar, sau se prăjesc la tigaie, în ulei, la foc mic, după care se taie feliuțe subțiri de aproximativ 5-6 mm. Cașcavalul se răzuiește pe răzătoarea mică. Se alege mărarul, se spală, se zvântă și se taie mărunt, după care se adaugă în urdă și se omogenizează compoziția. Se mai adaugă: brânza de burduf, 75 de grame de cașcaval răzuit, oul și făina albă. Se omogenizează umplutura și se condimentează cu sare, dacă mai este nevoie. După ce aluatul s-a întărit la frigider, se scoate, se întinde cu sucitorul o foaie, groasă de 5-6 mm, care se pune în tava de copt și se înțeapă cu o furculiță. Se pun felii de cașcaval pe fundul tăvii, iar deasupra se pune umplutura de brânzeturi și se nivelează. Se adaugă feliuțele de cârnăciori și se presară restul de cașcaval răzuit, care va da un aspect frumos tartei, la coacere. Se aranjează frumos marginile aluatului, prin ondulare manuală, sau prin tăierea surplusului. Se dă tava la cuptorul preîncălzit, la temperatură medie, până ce tarta se rumenește frumos. Se scoate tava din cuptor și tarta se poate servi imediat, caldă. Poate fi reîncălzită la cuptorul cu microunde, dar este la fel de bună și rece, la pachet.
Daca ti-a placut reteta noastra "Tarta aperitiv, cu branzeturi si carnaciori" nu uita sa-i faci un review.
|
Postat de Meea
Punem cartofii la fiert în coajă. Fierbem apoi și 5 ouă (2 le lăsăm crude). Clătim ouăle și cartofii cu apă...
Citeste continuareaPostat de Ina
Matele crete de porc se freaca cu multa sare grunjoasa, indepartandu-se astfel cea mai mare parte din murdarie. Spalam apoi matele in 2-3 ape cu bicarbonat, eliminand si ultimele resturi de...
Citeste continuarea
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|