Caramelizeaza intr-o craticioara cu fund dublu (cu diametrul de 20 cm) 8 linguri de zahar pana capata culoarea chihlimbarului.
Inclina cratita astfel incat sa tapetezi cu caramel peretii vasului.
Pune laptele la foc si lasa-l sa dea un clocot.
Cu un tel amesteca ouale cu cele 6 linguri zahar ramase, zaharul vanilat si amidonul. Toarna ouale peste laptele fierbinte apoi pune amestecul in cratita cu caramel.
Da vasul la cuptor, pe treapta din mijloc, la foc mic spre mediu pentru 30 minute timp in care prepari compozitia pentru blat.
Separa albusurile de galbenusuri. Albusurile mixeaza-le spuma. Adauga zaharul in 3 etape, dar nu adauga pana ce precedentul nu e diluat.
Pune galbenusurile peste albusuri, faina, sarea, uleiul si omogenizeaza usor.
Cand au trecut cele 30 minute scoate vasul de la cuptor si pune lingura cu lingura compozitia de blat peste crema de zahar ars, niveleaza si da inapoi la cuptor.
Lasa pana ce blatul a prins o culoare rumena, frumoasa si trece testul cu scobitoarea.
Scoate vasul de la cuptor si lasa tortul sa se raceasca complet, cateva ore. Eu l-am lasat peste noapte.
Ai grija ca blatul sa nu fie lipit de peretii vasului, aseaza un platou deasupra si cu o miscare ferma rastoarna-l pe platou.
Mixeaza frisca cu zaharul si smantana, pune si putin sofran (optional) .
Orneaza tortul..cum doresti, apoi da-l la rece.